Cartofi copți à la Jamie Oliver

Articol publicat in sectiunea Preparate din legume pe data 29 aprilie 2016

Ingrediente

1,5 kg cartofi albi mari, 2 cești ulei de măsline, 1 ceașcă oțet de vin roșu sau oțet balsamic

  • Amestec aromat Jamie Oliver 1: 1 ceașcă ulei de măsline, 1 căpățână usturoi, 1 legătură rozmarin curățat;
  • Amestec aromat Jamie Oliver 2: 3 bucăți unt, 1 căpățână usturoi, 1 legătură salvie curățată, 1 mandarină, clementină;
  • Amestec aromat Jamie Oliver 3: 2 linguri grăsime de gâscă, 1 căpățână usturoi, 3 foi dafin, 1 legătură cimbru proaspăt.

 

Mod de preparare

Încinge cuptorul la 190 de grade, mediu spre iute. Taie cartofii în sferturi sau felii groase, de 7-8 cm diametru. Spală bine feliile, ca să scapi de amidonul în exces. Pune-le într-o oală și acoperă-le cu apă rece și un praf, două de sare. Dă în fiert circa 6-7 minute, apoi strecoară-le într-o sită. Toarnă cartofii într-o tavă și adaugă uleiul sau grăsimea aleasă (ulei pentru aromă italiană, unt pentru gust intens sau grăsime de gâscă pentru crustă delicioasă). Condimentează bine cartofii unși și scutură-i dacă vrei o crustă mai groasă. Dă la cuptor cartofii timp de circa 30 de minute. Folosește trucul lui Jamie și presează puțin cartofii cu o presă de piure, cât să intre cât mai în contact cu tava și grăsimea încinsă.

Separat, prepară amestecul de mirodenii, din ulei de măsline, ierburi aromate, usturoi, un strop de oțet balsamic din vin roșu. Dacă prepari varianta cu unt, curăță câteva bucăți de coajă de clementină sau portocală. Nu va fi comestibilă, dar aroma este incredibilă. Adaugă amestecul aromatic peste cartofii pe trei sferturi copți și dă la cuptor pentru încă 40-45 minute.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!