Cartofi la cuptor cu lămâie

Articol publicat in sectiunea Preparate din legume pe data 22 aprilie 2016

Ingrediente

1 kg cartofi, 4 linguri ulei de măsline, 40 ml supă de pui/legume, 1 linguriță oregano, o jumătate de linguriță de sare, un praf de sare grunjoasă, o jumătate de linguriță boia dulce, 3 căței de usturoi curățați și mărunțiți, 2 lămâi, piper după gust, pătrunjel verde, tocat.

Mod de preparare

Cuptorul se preîncălzește la 200 de grade Celsius. Cartofii se curăță, se spală cu apă rece și se taie cubulețe potrivite. Lămâile se spală bine și li se răzuiește coaja într-un castron. Se stoarce apoi sucul și se amestecă ușor. Se adaugă ulei, sare, piper, boia, oregano și usturoi. La final se adaugă supa de pui și se omogenizează. Cartofii se pun într-o tavă adâncă și se îmbracă în sos. La final se presară cu sare grunjoasă și boia. Ultimul pas, pătrunjelul. Cartofii se dau la cuptor 30 de minute, apoi se întorc și se mai lasă 20 de minute, până se pătrund. Se servesc calzi.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!