Casa în Portugalia, jobul în Anglia… dacă aș putea

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume, Muncă, Poveşti româneşti pe data 12 ianuarie 2015

Lisabona_cafenea

„Dacă ar fi posibil, aş face naveta. Mi-ar plăcea la nebunie să locuiesc în Lisabona, dar să muncesc în Londra.” Aşa vorbeşte o româncă de 50 de ani din Timişoara care a trăit în ambele capitale în ultimul deceniu. Adoră Portugalia pentru clima şi oamenii ei, dar iubeşte Anglia pentru simplul motiv că „aici se fac bani”. Aşa că, deocamdată, a ales partea financiară, deşi o bună parte din sufletul său a rămas în Peninsula Iberică.

 

Ce are Lisabona şi nu are Londra

Vreme de cinci ani de zile, mai exact din 2004 şi până în 2009, Mirela, o româncă de 50 de ani din Timişoara, a trăit în Lisabona. S-a îndrăgostit de capitala Portugaliei la prima vedere şi povesteşte că iubeşte acest oraş la maximum, deşi l-a părăsit în urmă cu câţiva ani. Încă se mai gândeşte să se întoarcă acolo, încă îl vizitează şi încă ne spune că prietenii ei cei mai buni sunt portughezi. Nicidecum englezi.

„Lisabona este superbă. Şi ca oraş, clădiri, puncte turistice, dar şi ca aşezare. Cred că orice localitate care are deschidere la mare are un plus. Viaţa este mai relaxată acolo şi mai boemă. Vremea este caldă mereu. Şi acolo plouă destul de des, dar fiind aproape tot timpul anului cald, parcă ploaia nu devine o pacoste, cum este în Londra. Portughezii sunt oameni prietenoşi, oameni pe care te poţi baza, sunt mai calzi şi mai deschişi, tocmai de aceea poţi lega prietenii mult mai uşor. Eu m-am simţit extraordinar acolo, din toate punctele de vedere. Mi-a fost mult mai ușor să învăţ limba, în nouă luni de zile deja vorbeam perfect, fără să iau lecţii sau să merg la şcoală. Portughezii se supără repede, înjură cam mult şi asta m-a determinat să învăţ repede, ca să mă apăr, să vorbesc, să explic.

————————————–

„În general, în Lisabona, femeile lucrează în curăţenie, în restaurante şi în hoteluri, mai ales că este un oraş la mare şi sunt foarte multe hoteluri. Bărbaţii lucrează în construcţii, dar şi pe la hoteluri. Lisabona nu e aşa aglomerată ca Londra. În general, Portugalia este o ţară săracă, nimeni nu s-a dus acolo. Nu întâlneşti ruşi, bulgari, lituanieni, germani, francezi. Doar români. Şi nu sunt atât de mulţi ca aici. Poate acum, în ultimul an, numărul lor a crescut.”

Mirela, 55 de ani, a locuit în Lisabona cinci ani de zile

————————————–

Mi-am găsit de muncă din prima zi în care am ajuns. Majoritatea joburilor disponibile, chiar şi în prezent, sunt în domeniul hotelier. La început am spălat vase într-un restaurant. Patru ore pe seară şi luam în jur de 600-700 de euro pe lună. Patronii m-au văzut că eram harnică şi că după ce îmi terminam treaba, nu stăteam niciodată. Îmi făceam de lucru prin bucătărie. Aşezam farfuriile, măturam, ajutam bucătarii, mai tăiam legume, aşa că au dat-o afară pe cea care făcea curăţenie în restaurant şi mi-au dat mie mai multe ore. Intram la şase seara şi terminam spre dimineaţă. Dar mai luam în plus 200-300 de euro pe lună. Nu erau mulţi bani, dar era suficient. Acolo viaţa e mult mai ieftină, mă refer la chirii. Pentru o cameră dublă plăteam 200-250 de euro, cu tot cu facturi. Preţurile la mâncare sunt la fel ca aici. Nu este nicio diferenţă. Nici la fructe, nici la legume, nici la carne, nici la pâine. Şi spun asta pentru că am fost anul trecut să îmi vizitez o prietenă şi erau aceleaşi preţuri ca aici. Salariile în Lisabona sunt mai mici ca în Londra, dar transportul şi chiria nu te costă atât de mult ca în Londra”, ne povesteşte Mirela.

Cât despre orele de muncă, Mirele spune că peste tot este la fel. Cu cât munceşti mai mult, cu atât ai mai mulţi bani. Singura diferenţă este că portughezii apreciază munca mai uşor şi mai repede decât englezii. „Eu am ajuns cu 77 de kilograme acolo şi după 10 luni, am slăbit 20 de kilograme. Munceam foarte mult. Am fost apreciată de patroni. Au dat afară două filipineze şi mi-au dat mie sarcinile lor. Spălam vase, făceam curat, serveam la mese, decoram restaurantul pentru petreceri şi făceam şi mâncare. Începeam la 7 dimineaţa, făceam curăţenie, la 9 mă schimbam şi eram în restaurant până la 5 când plecam acasă, locuiam chiar vizavi, dormeam o oră şi jumătate şi la 7 seara mă întorceam la muncă. Lucram până la 3-4 dimineaţa. Câştigam destul de bine în acea vreme.”

————————————–

„Dacă ar fi posibil, aş prefera să locuiesc în Lisabona, dar să lucrez în Londra. Dacă situaţia economică ar fi ok, mâine m-aş întoarce şi mi-aş cumpăra o casă acolo. E altceva. Nu poate fi descris în cuvinte. E altă viaţă. Oricât ai munci, acolo ai timp şi de tine, nu este atât de mult stres şi tensiune cum este aici. În Londra, nu am niciun prieten, deşi lucrez printre englezi de ani buni. În Portugalia am legat prietenii pe viaţă. În urmă cu un an de zile, am fost să îmi vizitez o prietenă cu care vorbesc săptămânal la telefon. Clima este perfectă.”

Mirela

————————————–

 

Lisabona e frumoasă, dar Londra e bogată

Şi totuşi, chiar dacă vorbeşte la superlativ faţă de tot ce a trăit în Lisabona, Mirela locuieşte de câţiva ani în Londra. A venit să îşi viziteze fratele şi nu a mai plecat. Motivul? „Am dat de gustul banilor”, ne mărturiseşte ea.

„Era prin 2009. Am avut concediu o lună de zile şi am venit în Londra la fratele meu. Mă gândeam atunci că o să vizitez oraşul, o să mă relaxez şi o să mă bucur de vacanţă. Dar nu s-a întâmplat aşa, pentru că una din doamnele care locuia în casă cu fratele meu m-a luat cu ea la muncă. Eu am ajuns vineri, iar luni deja munceam. Ea spăla geamuri şi făcea curăţenie prin casele unor oameni bogaţi. S-a nimerit, pentru că femeia avea o perioadă încărcată, cu foarte multe joburi şi mai avea nevoie de cineva. Şi m-am dus. Mai mult din curiozitate, să văd cum se munceşte în Anglia, dar să fiu sinceră, am fost tentată să câştig şi eu câteva lire. Nu ştiu când au trecut cele patru săptămâni. Au zburat pur şi simplu. Iar la final, când mi-am primit banii, am decis în mintea mea, în câteva secunde, că trebuie să rămân în Londra”, ne spune Mirela despre hotărârea pe care a luat-o în momentul în care s-a văzut cu salariul în mână.

————————————–

„Am câştigat atunci 1.700 de lire. Nu îmi venea să cred. Erau mulţi bani. În Lisabona trebuia să muncesc două luni de zile pentru aceeaşi sumă. Fratele meu, care era de cinci ani de zile în Londra, mi-a spus că nici el nu câştigă atât de mult. Iar asta m-a ambiţionat să vreau mai mult. Şi am rămas aici. Până la urmă, de-asta plecăm cu toţii din România, nu? Pentru bani…”

Mirela

————————————–

Timpul a trecut, iar lirele pe care le-a câştigat în ultimii ani în Londra nu i-au adus şi fericirea pe care o avea în Lisabona.

„Cred că am luat cea mai bună decizie atunci când am decis să părăsesc Lisabona. Pentru că la un moment dat, tot aveam să plec din cauza situaţiei economice. Banii m-au atras aici. Nimic altceva. Stau de multe ori şi mă gândesc că nici nu mai ştiu când am râs ultima oară sau când am ieşit la un restaurant. Nu e vorba că nu îmi permit, ci nu am timp. În Portugalia, oricât aş fi muncit, viaţa de acolo, oamenii, vremea tot te făceau să ieşi măcar o dată pe săptămână la dans, la film, la un restaurant, la ceva… Plus că, deşi lucrez printre englezi de trei ani de zile, nu mi-am făcut niciun prieten. Iar în Lisabona am prieteni de suflet cu care vorbesc săptămânal şi mă vizitez anual. Dacă situaţia economică ar fi alta, nici nu aş mai sta pe gânduri. M-aş întoarce în orice moment”, povesteşte românca de 50 de ani din Timişoara.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!