Câştigurile la care se poate aştepta un student după licenţiere, în UK

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Educaţie şi învăţământ, Muncă pe data 11 noiembrie 2015

uk_student-job-salariu

Alegerea tipului de curs universitar este probabil una din cele mai dificile decizii pe care un tânar le are de luat. Ce să facă? Să aleagă acel subiect de studiu de care este pasionat sau pur şi simplu să meargă pe tipul de carieră care promite câştigurile cele mai generoase? Mai jos, am pregătit un scurt ghid în care poţi urmări la ce fel de salariu se poate aştepta un student proaspăt licenţiat în primul lui an de muncă în Marea Britanie.

Statisticile arată că media salariilor de început pentru noii licenţiaţi este de £25.000 pe an, majoritatea primind între £16.000 şi atingând uneori chiar şi £70.000 pe an, în funcţie de subiectul studiat, de domeniul în care se intră şi chiar şi de localitatea sau regiunea din UK în care se obţine locul de muncă.

Notă: toate salariile trecute în revistă în acest material sunt înainte de taxe.

 

Salarii în „Art (creative, visual & performance)”

Acesta ar fi un domeniu în care intri mai mult din pasiune decât pentru beneficiile financiare obţinute. Dacă vorbim de „Creative Arts” (design, muzică, interpretare artistică, arte vizuale) te poţi aştepta la un salariu de început mai mic de £19.000 pe an, deşi aici contează foarte mult şi industria în care obţii locul de muncă.

În acest domeniu se poate lucra ca freelancer (self-employed), dar în cele mai multe cazuri solicitările nu vor fi constante, astfel că activitatea de freelancer trebuie complementată de un loc de muncă part time, ce ar putea să aducă alţi £10.000 pe an.

Dacă nu eşti artist, însă ajungi să lucrezi cu obiectele de artă, câştigurile de care vei beneficia vor fi iarăşi destul de limitate. Postul de „museum curator” aduce un salariu de început de £16.000 pe an, cu menţiunea că mai târziu în carieră există totuşi potenţialul de a face bani frumoşi.

 

Salarii în „Business, Marketing & Management”

Un asemenea subiect de studiu îţi poate deschide porţile către o carieră în viaţă destul de prosperă, în contabilitate sau chiar în investiţii bancare, unde vorbim deja de zeci de mii de lire de câştigat pe an sau chiar mai mult. Sunt şi opţiuni foarte bune în Marketing, Media, resurse umane şi Retail Management.

În Retail Management salariul de început variază între £12.000 şi £22.000 pe an, însă unele companii au programe de pregătire a licenţiaţilor în care oferă pachete de plată foarte atractive pentru candidaţii excepţionali. Spre exemplu, Aldi, lanţul de supermarket-uri de buget, plăteşte £42.000 în primul an de muncă. Şi îi dă candidatului chiar şi o maşină. Doar că, evident, bătaia pentru un astfel de post este intensă.

O carieră în resurse umane ar putea aduce un salariu de început de £25.000, în timp ce specialiştii în marketing pot obţine orice sumă între £18.000 şi £32.000 pe an.

 

Salarii în „Computer Science”

Tipul de carieră va depinde de specializarea IT pe care se merge, IT-ul fiind un domeniu cu multe posibilităţi de specializare (programming, developing, systems analysis, consulting, web design, security, jocurile şi aplicaţiile). Salariile de început se situează de cele mai multe ori între £18.000 şi £28.000 pe an. În funcţie de bafta, priceperea şi orientarea fiecăruia, un salariu de început ar putea fi chiar şi £16.000 pe an sau un încântător £70.000 pe an.

 

Salarii în „Education”

Sunt multe variante prin care poţi ajunge să lucrezi în sistemul de educaţie, existând chiar şi posibilitatea ca studiile să-ţi fie finanţate (https://getintoteaching.education.gov.uk).

Profesorii calificaţi se pot aştepta la salarii de început de £22.244, respectiv £27.819 pe an dacă se află în Londra şi £21.438 pentru un profesor în Scoţia.

 

Salarii în „Engineering”

Inginerii se pot aştepta la un câştig care variază între £16.000 şi £21.000 pe an, deşi specializarea mai fină poate foarte uşor să dubleze aceste sume.

Licenţiaţii în „Chemical Engineering” raportează câştiguri în primul an între £25.000 şi £30.000, în timp ce inginerii pe proiecte civile au parte de un câştig de £21.000 – £38.000 pe an.

 

Salarii în „Humanities”

Licenţele la uman dau multă flexibilitate licenţiaţilor în a-şi alege cariera la terminarea studiilor, fie că e vorba de media, marketing, pedagogie etc, fiind un traseu la studii bun de urmat pentru cei care nu sunt prea siguri ce carieră profesională au de gând să urmeze.

În jurnalism, salariile de început sunt între £12.000 şi £18.000 pe an, în timp ce practica la publicaţii este de regulă neplătită. Pentru a obţine un post mai bun din prima se caută studii de masterat sau să fi făcut ceva practică pe perioada studiilor. Există şi posibilitatea de a lucra ca şi freelancer, în special ca scriitor, editor, designer sau fotograf, iar banii câştigaţi pot varia aici destul de mult.

Debutul în film şi televiziune este unul dificil. Postul cu care se începe cariera este acela de „runner”, care se plăteşte cu £7-£8 pe oră, în cazul în care se-ntâmplă ca munca să fie plătită; competiţia este acerbă. Specializarea – pe radio, teatru, producţie, cinematografie sau jurnalism de televiziune – poate fi un avantaj în obţinerea unui loc de muncă iniţial mai acătării. Pentru pregătire şi oportunităţi de ucenicie interesaţi-vă la uniunea media din UK, BECTU (bectu.org.uk), respectiv la marii jucători de pe piaţa media britanică, precum BBC.

 

Salarii în „Law”

Percepţia generală este că licenţiaţii la Drept ajung din prima la un loc de muncă foarte bine plătit, dar nu este chiar aşa. Salariile de început, ca şi „trainee solicitor”, variază destul de mult. La companiile de top, un astfel de post poate genera un salariu anual de £22.000 – £42.000, iar la celelalte companii salariul în primul an este ceva mai redus, între £16.000 şi £30.000.

În Anglia şi Ţara Galilor poziţia de „pupil barrister” va genera un salariu de cel puţin £12.000 pe an, acesta putând să urce şi chiar să depăşească £40.000 pe an, în funcţie de angajator. În Scoţia, în schimb, un astfel de loc de muncă nici nu este plătit în primul an de activitate, astfel că viitorii licenţiaţi ar face bine să strângă nişte fonduri înainte de a termina studiile şi a intra în câmpul muncii (neplătit iniţial).

 

Alte salarii

Vom reveni într-un număr viitor „Diaspora Românească” pentru a trece în revistă câştigurile la care se pot aştepta studenţii universităţilor britanice, licenţiaţi pe alte subiecte de studiu.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

2 pareri la “Câştigurile la care se poate aştepta un student după licenţiere, în UK”

  1. Cornel Spune:

    In Romania, lucrurile sunt simplificate. Tinerii isi doresc ca dupa facultate sa ajunga din prima directori, la salarii serioase. Altfel cum ai mai putea sa-ti finantezi vacantele la Saint Tropez tocmai cand esti in floare, in anii dulci ai tineretii? Trebuie sa fii director. Nu?, sefu?

  2. Tess Spune:

    jaja lo que pasa es que tu has de ser de los usuarios colitfcnivos, nunca faltan en los foros y a esos se dedican a fastidiar a los que administran, siempre muestran lo que mas les conviene.y tuviste que recurrir a esto jaja como forma de desquite que pena me da tu caso!!!yo no soy fan de jackson pero es totalmente absurdo esto.

Spune-ti si tu parerea!