Cât cheltuim în farmacii

Articol publicat in sectiunea Social pe data 14 aprilie 2014

Românii au achitat, în medie, 80 de lei pe medicamente când au mers ultima dată la farmacie, iar decizia de cumpărare a fost influenţată, în mare parte, de farmacist, potrivit unui studiu citat de Digi24.

Aproape toţi românii (95%) au făcut cumpărături din farmacii în ultimele trei luni. Cei mai mulţi dintre ei, 78%, au achiziţionat medicamente fără reţetă, iar aproape jumătate au cumpărat tratamente care se eliberează pe bază de reţetă. 21% din români au achiziţionat suplimente nutritive, în timp ce 16% au optat pentru produse dermato-cosmetice.

Decizia de cumpărare a unui anumit medicament ţine, în primul rând, de experienţa proprie pe care pacientul a avut-o în trecut cu produsul. Recomandarea medicului este şi ea importantă pentru bolnavi, iar recomandarea farmacistului şi preţul urmează în topul criteriilor de selecţie.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!