Cât costă terenul agricol în Anglia?

Articol publicat in sectiunea Locuinţe, UK la bani mărunţi pe data 30 august 2015

uk_terenuri_agricole_1_1

Dacă ar fi să deveniţi fermier, probabil că vă gândiţi să puneţi un ban grămadă şi să porniţi o activitate în România, pentru că ştiţi locurile şi cunoaşteţi piaţa. Dar oare în Anglia nu s-ar putea face ceva? Să pornim de la elementul fundamental pentru un agricultor: pământul; la ce preţ se poate achiziţiona?

De regulă, occidentalii merg în estul Europei şi cumpără teren agricol acolo, cât mai mult, pentru că este bun şi ieftin. Dar, de-ar fi să faceţi în Anglia ceva, aţi da £20.000, în medie, pentru un hectar de pământ? Chiar atâta face un hectar în Anglia. De fapt, preţurile pe hectar încep de la £12.000 şi pot ajunge şi la £40.000 acolo unde este mai mult teren bun la un loc.

În Marea Britanie, unitatea de măsură pentru terenul arabil este acrul, un hectar reprezentând 2,47 acrii, astfel că mai toate preţurile pe care le veţi vedea afişate vor fi per acru.

Dacă v-aţi gândit să vă faceţi fermier în Anglia, de ce n-aţi făcut primul pas mai din timp? Eventual acum 10 ani când preţurile din Anglia erau, în medie, de trei ori mai mici. Creşterea preţului la terenurile agricole a bătut coeficientul de creştere de pe piaţa bursei din Londra, precum şi boom-ul imobiliar din centrul Londrei. Ar fi fost, fără echivoc, o investiţie fenomenală.

Totuşi, chiar şi cu asemenea preţuri, nu este deloc uşor să găseşti un teren bun la vânzare. De regulă, cumpărătorii ajung să cumpere teren în Ţara Galilor sau în nordul Angliei, unde se mai găseşte mai mult teren la un loc, de calitate superioară şi la un preţ relativ bun.

De asemenea, Scoţia reprezintă o bună alternativă. Acolo, în ultimii zece ani, preţurile „doar” s-au dublat.

În ansamblu, în UK oferta de terenuri agricole este destul de slabă, piaţa se află chiar la un nivel minim istoric.

Sper că nu v-am descurajat să deveniţi fermier! Încă o mai puteţi face, dar investiţi în România! Ţara are nevoie de oameni ca dumneavoastră! Iar un Dacia Duster de teren se poate achiziţiona şi de la noi din ţară, nu numai din Anglia!

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!