Cât de uşor a pierdut un cuplu britanic £35 de milioane

Articol publicat in sectiunea UK la bani mărunţi pe data 10 ianuarie 2016

uk-necastigatoare-la-loto

Edwina şi David Nylan au jucat la The National Lottery la trecerea dintre ani. Au trecut numerele care au ieşit câştigătoare, dar, surpriză: aplicaţia pe mobil nu le-a înregistrat tranzacţia din cauza unei erori!

„Nu am cuvinte, dar ce pot să fac? Jucăm de foarte mulţi ani, avem contul online de ceva timp, deci ştiu ce fac. Suntem mai mult decât şocaţi”, a declarat Edwina Nylan pentru The Mirror.

Edwina spune că prima dată aplicaţia le-a dat mesaj că nu au fonduri suficiente pentru a cumpăra un bilet la loto. După alimentarea contului cu mai mulţi bani a refăcut comanda, dar, chiar dacă apare că tranzacţia a fost făcută, nu există nici o înregistrare a tranzacţiei.

Bucuroşi de grandiosul câştig în valoare de £35 de milioane, cei doi se aşteptau să fie contactaţi de reprezentanţii loteriei. Cum aceasta nu s-a întâmplat, au sunat la loterie aflând îngroziţi că, de fapt, ei nu sunt printre câştigători. Totuşi, aceştia spun că în baza de date apar mai multe încercări de a cumpăra, dar nici una finalizată şi „numai biletele validate corect se iau considerare”.

Din aceeaşi categorie de ştiri din UK, pe reţelele de socializare a circulat în perioada sărbătorilor un clip video în care o femeie din Marea Britanie se bucura enorm pentru că tocmai câştigase £50.000 la un loz de tip scratchcard, ca să afle la scurt timp că, de fapt, a fost o farsă din partea fiului ei, care a cumpărat acel loz de pe ebay. Era un loz contrafăcut, conceput tocmai pentru asemenea farse. Descumpănită, femeia a spus că nu vrea să mai vorbească cu fiul său iar, în cazul unui câştig la loto, a promis că în nici un caz nu va împărţi banii cu el.

Toată lumea visează să câştige la loto, dar nimeni nu-şi închipuie c-ar putea trăi coşmarul norocosului neîmplinit.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!