Ce credeți că se mănâncă la mănăstiri în postul Paştelui?

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 1 aprilie 2016

masa la manastireSe spune că postul nu este dificil la mănăstire pentru că acolo se mănâncă mâncare bună și sănătoasă în tot timpul anului, iar în perioadele de post, cu atât mai mult. Te poți inspira la rândul tău pentru mâncărurile din postul Paștelui, din felul în care sunt făcute la mănăstire pentru că despre post se spune că este dieta lui Dumnezeu.

Se respectă toate dezlegările, așa că în zilele de pește se mănâncă numai pește. Uleiul se consumă cu multă chibzuință în post, fiind zile în care mâncarea se face fără ulei.

Se consumă alimente de sezon. În postul Paștelui, temelia alimentației o reprezintă cartofii, fasolea, ciupercile (și proaspete, și uscate), nuca, măslinele, legumele care au putut fi păstrate peste iarnă (morcovii, ceapă, țelină, varză, inclusiv cea murată). La toate acestea se adaugă făina de porumb și cea de grâu, pentru că deseori pâinea se face la fața locului.

În completare vin gemurile și dulcețurile, dar și tocănițele de legume și zacuscă, pregătite din toamnă special pentru perioada postului Paștelui.

O categorie aparte de alimente incluse în meniul de post este cea a trufandalelor. Pe această listă se află urzicile, spanacul nou, salata, untișorul și ștevia, ceapa și usturoiul nou, leurda și verdețurile aromate.

În cămară se mai găsesc special pentru această perioadă din an bulion și pastă de roșii, compoturi, dar și mere și struguri păstrați în beci de toamna trecută.

În primul rând, nu există nicio masă de prânz fără ciorbă sau borș. Acestea sunt făcute cu fasole, ciuperci și cartofi. Urmează mâncarea de fasole scăzută bine și cea de cartofi. Mâncărurile de ciuperci sunt la ordinea zilei.

Mai avem o categorie, poate cea mai plăcută după perioada de iarnă, în care am dus dorul verdețurilor. Categoria cuprinde de la urzici la leurdă, de la spanac la lobodă. Toate sunt adăugate din belșug în ciorbele de zarzavat, dar sunt și temelie pentru mâncărurile verzi cu sau fără orez, cu sau fără sos.

Dulciurile nu lipsesc. Se fac copturi, gogoși și plăcinte cu nucă, gem și mere, se coc mere îndesate cu nucă și îndulcite cu miere. Se mănâncă pâine de casă cu dulceață și gem. Mai sunt pe masă și prune uscate, simple sau îmbrobodite în aluat cu cartofi, scrie femeia.ro. Se mai mănâncă în mănăstire în perioadele de post tăiței de casă (fără ou) tăvăliți prin nucă și îndulciți cu miere, după modelul mucenicilor.

Autor articol: Bianca Radulescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!