Ce înseamnă să fii inspector veterinar în UK

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă pe data 21 octombrie 2015

uk_veterinar inspector_munca-la-abator

Potrivit infomunca.ro, în toate abatoarele din Marea Britanie sacrificarea animalelor se face sub supravegherea medicilor veterinari angajaţi ca inspectori ai cărnii. Profesia de medic veterinar a cunoscut o dezvoltare puternică şi este într-o continuă perfecţionare astfel că, rolul, sarcinile şi responsabilităţile medicului veterinar s-au extins și în acest domeniu. Rolul de bază al medicilor veterinari angajaţi pe posturi de inspectori ai cărnii este de a evalua siguranţa cărnii ce provine de la animale și de a proteja sănătatea consumatorilor.

 

Ce face inspectorul veterinar?

Inspectorii veterinari efectuează în mod obligatoriu un examen al cărnii animalelor atât înainte cât şi după sacrificare. Rezultatele referitoare la originea animalelor, cantitățile de carne și documentele de însoțire ale acestora vor fi trecute în registre speciale de către veterinari.

În abatoare regulile sunt stricte. Inspectorul de carne trebuie să fie atent la curăţenia personală şi să poarte mereu îmbrăcăminte curată. Este interzis accesul în incinta abatorului persoanelor care suferă leziuni, infecţii ale pielii sau acuză stări care pot fi cauzate de o afecțiune contagioasă, persoane bolnave sau purtătoare de virusuri. Nu se acceptă la serviciu persoane care au răni, tăieturi sau zgârieturi. Cum se ştie, în UK fumatul este permis doar în locuri special amenajate pentru acest scop.

 

Se câştigă bine?

Munca de medic veterinar ca inspector al cărnii în Marea Britanie se desfăşoară în abator, pentru companii de renume. Salariul porneşte de la minimum £1.200 net pe lună, iar orele suplimentare se plătesc peste această sumă. De multe ori, angajatorul oferă posibilitatea de a lucra peste program şi în weekend. O practică întâlnită este aceea că din trei în trei luni se face o reevaluare a muncii prestate, cu şanse de mărire a salariului în funcţie de performanţele dobândite, detaliază infomunca.ro.

Pentru a putea munci ca medic veterinar într-un abator din Marea Britanie e nevoie să ai studii superioare terminate, respectiv licenţa în medicină veterinară, inclusiv în România. Prezintă un avantaj deţinerea de cunoştinţe solide cu privire la controlul alimentelor şi igiena alimentară, vorbirea la nivel conversaţional a limbii engleze, precum și deținerea unui permis de conducere categoria B.

De luat în calcul este faptul că angajaţilor li se poate pune la dispoziţie maşină de serviciu care poate fi folosită pentru deplasările la locul de muncă, dar şi pentru uz personal, cu condiţia ca în acest din urmă caz, combustibilul să fie asigurat de angajat.

Totuşi, nu este chiar simplu să îţi găseşti un loc de muncă în Marea Britanie, chiar şi în acest domeniu, astfel că apelând la o agenţie de recrutare precum infomunca.ro ţi-ar putea prinde bine.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

2 pareri la “Ce înseamnă să fii inspector veterinar în UK”

  1. vasii razvan dragos Spune:

    Buna dimineata. Sunt interesat, dar nu am posibilitati financiare,momentan, pentru deplasare. Am experienta in abator,animale mari, 1o ani. Am cunostinte de limba engleza(scris,citit si vorbit foarte bune(.

  2. Max Spune:

    Cred ca acest articol este un copy paste tradus. Nu cred ca Ai scris articolul vizitand si informandu-te exact despre o zi petrecuta in abator facand inspectia carnii. Pentru ca daca Ai relata adevarul despre cum se lucreaza, abatorul dar si asa numitul FSA, E&J,o sa Ai total alta parere.
    As fi scris mai multe, dar trebuie sa ma duc spre taramul viselor… nu de alta… maine am de inspectat vreo 2500 de porcine. ..
    Cu stima,un inspector.

Spune-ti si tu parerea!