Cea mai frumoasă meserie de pe şantier

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 30 iunie 2013

carpenter1

Nu este un lucru nou. Ştim cu toţii că munca pe şantier este una grea. Implică mult efort fizic, nervi de oţel şi multe momente în care muncitorii strâng din dinţi pentru a o lua, a doua zi, din nou de la capăt. Mai ales că un şantier care este de fapt un loc în construcţii înseamnă şi multă muncă afară, în ploaie, în frig, unde mai la tot pasul este praf şi noroi.

Există, însă, şi oameni care se simt pe şantier ca peştele în apă. Cu unul dintre ei a vorbit şi Diaspora Românească. Este tâmplar şi spune că este cea mai frumoasă meserie de pe şantier. Îl credem pe cuvânt, mai ales că ne-a povestit că le-a încercat pe toate… de la muncitor necalificat până la supervizor.

 

Diaspora Românească: Tâmplăria… cea mai frumoasă meserie de pe şantier?

S.P.: Eu aşa o percep acum. După ani de zile, mai precis trei la număr, în care am lucrat ca şi muncitor necalificat, unde trebuia să car efectiv cu cârca (cum se spune) tot felul de materiale de construcţii care cântăreau şi o sută de kilograme… Lucram uneori afară, mă prindea ploaia şi ajungeam acasă ud până la piele, murdar şi cu mâinile şi picioarele lovite; apoi ca tape and jointer (un fel de zugrav), unde aveam un aspirator cu care trebuia să zugrăvesc un număr de 12-14 camere pe zi, iar la finalul programului scuipam praf şi eram plin mereu de var pe care nu îl puteam da jos nici după o baie de o oră; după care ca şi supervizor, unde aveam în subordine 40 de oameni pe care trebuia să îi verific, să ştiu unde sunt, ce fac… dacă nu îşi făceau treaba sau dacă o făceau prost, eu eram răspunzător; ei bine, acum lucrez ca şi tâmplar (carpenter) pentru o companie mare şi sunt fericit. Mi-a plăcut întotdeauna meseria aceasta. În România mi-am făcut singur o cafenea: mesele, scaunele, barul. Am construit totul, am zugrăvit, am pus parchet, tapet şi multe altele.

 

D.R.: Totuşi, munca ta se desfăşoară în mare parte pe şantiere, de ce acum o percepi altfel?

S.P.: Aşa este. Însă pentru mine contează cel mai mult faptul că nu mai car, că nu mai vin plin de var acasă, că nu mai am mâinile zgâriate.

 

D.R.: Este o meserie în care trebuie să investeşti mereu.

S.P.: Da, trebuie să investeşti mai mereu. Dacă la alte joburi de pe şantier te poţi prezenta fără nimic, în momentul în care eşti tâmplar (carpenter), atunci trebuie să ai uneltele şi sculele tale. Eu sunt încă la început, mi-am cumpărat strictul necesar pentru a putea lucra. Am investit peste 1.000 de lire şi încă îmi lipsesc multe, foarte multe. Dar cu tot ce am în prezent reuşesc să îmi fac treaba. Cât despre viitor… aş investi cât de mult aş putea. Problema este că toate acestea sunt şi foarte scumpe. De exemplu, weekendul trecut, mi-am cumpărat o pereche de mănuşi de protecţie, o ruletă, un cutter profesional, o cutie de drill bit-uri, pe care am cheltuit aproape 100 de lire. Dar dacă aş trage linie, cred că aş avea nevoie de 3.000 de lire pentru a cumpăra tot ce visez. Şi mi le voi cumpăra cu timpul, pentru că am nevoie de cât mai multe… am de gând să mă întorc în ţară peste câţiva ani şi să îmi construiesc o casă.

 

D.R.: Vrei să îţi construieşti o casă singur?

S.P.: Da. Am în minte această idee şi îmi doresc să o îndeplinesc. Nu ştiu dacă peste câţiva ani voi gândi la fel, însă acum, dacă aş avea banii necesari, mi-aş face o casă singur (fără partea electrică). Mi-aş construi tot ce ţine de interior după gustul meu: mobilă, şifoniere, paturi, etajere, mobilă de bucătărie, de baie. Cu toate că mi-ar lua mai mult timp şi m-ar costa mai mulţi bani decât dacă aş cumpăra mobilierul, tot aş vrea să mi le fac singur. Îmi place meseria asta şi atât timp cât mă simt bine lucrând cu lemnul, de ce să nu încerc?

 

D.R.: Cum arată casa visurilor tale?

S.P.: Nu foarte mare. Trei dormitoare, pentru că îmi doresc mulţi copii, o bucătărie mare şi spaţioasă, un living şi o verandă din lemn. În ceea ce priveşte interiorul, prefer lucrurile vintage. Mi-ar plăcea să recondiţionez lucruri vechi, să le redau o formă şi o culoare frumoasă. Mi-ar plăcea ca totul să fie făcut cu mâna mea, pentru că asta mi-ar aduce satisfacţie şi relaxare.

 

D.R.: Ai putea face meseria aceasta şi în România?

S.P.: Aş putea, dar nu aş vrea. E vorba strict de bani. Cine te plăteşte în ţară cu 30-40 de milioane pe săptămână, adică echivalentul unui salariu săptămânal de aici de 600-800 de lire? Cine primeşte aceşti bani pe lună e norocos, însă la noi salariile, mai ales în ceea ce priveşte meseriile acestea, sunt foarte mici. Deocamdată, mă bucur că am de muncă şi că pot strânge bani pentru ca într-o bună zi să mă întorc acasă şi să îmi îndeplinesc visul.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!