Cea mai mare grădină de flori din lume

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 14 aprilie 2014

flori1_1Parcul Keukenhof din Olanda, cea mai mare grădină de flori din lume, cu peste 7 milioane de plante înflorite, şi-a deschis recent porţile pentru publicul larg, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a acestei expoziţii.

„Parcul este de acum deschis pentru două luni şi tocmai am primit primul microbuz cu vizitatori, care au venit din Singapore”, a declarat purtătoarea de cuvânt a parcului, Annemarie Gerards-Adriaansens, potrivit Mediafax.

Pentru cea de-a 65-a ediţie a expoziţiei, Olanda este ţara invitată. „Ne-am gândit că ar fi o idee bună să ne întoarcem puţin la lucrurile care ne caracterizează, pentru cea de-a 65-a aniversare a parcului”, a declarat Greet Locquet, membru în consiliul de administraţie al parcului.

Lalelele, simbolul Olandei

Roşii, mov, galbene, portocalii, violete şi albe, numeroase lalele din peste 1.000 de varietăţi şi de toate culorile au fost plantate în acest parc de 32 de hectare. Ele sunt înconjurate de brânduşe, gladiole, narcise şi frezii.

O expoziţie care are ca temă principală lalelele a fost amenajată în timpul crizei lalelelor – sau tulipomaniei -, în secolul al XVII-lea, când un bulb din această floare originară din Turcia se vindea cu preţul unei case impozante de pe canalele din Amsterdam. Acea epocă speculativă a luat sfârşit, însă laleaua, prezentă în toate pieţele de flori din ţară, a devenit un simbol al Olandei.

Parcul Keukenhof, care va fi deschis până pe 18 mai, se află în centrul „ţării bulbilor” şi este înconjurat de uriaşe câmpuri cu flori care aparţin fermierilor din împrejurimi.

Deşi, potrivit administratorilor parcului, „în Olanda, primăvara nu începe cu adevărat decât odată cu deschiderea Keukenhof-ului”, plantele nu sunt întotdeauna înflorite în ziua deschiderii, iar cea mai bună perioadă pentru a vizita expoziţia este jumătatea lunii aprilie. Parcul floral, care aşteaptă în acest an vizita a peste 800.000 de persoane, este din 1949 principala vitrină a producătorilor olandezi de plante cu bulbi.

Keukenhof este, totodată, unul dintre principalele obiective turistice ale Olandei, alături de capitala Amsterdam şi morile de vânt, fiind vizitat de la înfiinţarea sa de aproape 45 milioane de turişti.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!