Cel mai urât moment

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 26 februarie 2016

618 pantilimonCotidianul britanic The Telegraph scrie despre şansa lui Costel Pantilimon de a câştiga Cupa Angliei, ultimul trofeu major pus la bătaie în Anglia care îi lipseşte românului din palmares, şi dorinţa acestuia de a repara nedreptatea păţită în 2013, când juca la Manchester City. Atunci, deşi a fost titular în toate meciurile jucate de City până în finală, românul a fost lăsat pe bancă în ultimul act, pe Wembley. Iar City a pierdut finala Cupei în faţa lui Wigan.

În prezent la Watford, Pantilimon a închis din nou poarta echipei sale în meciul de cupă cu Leeds, iar trupa lui Quique Sánchez Flores s-a impus cu 1-0 şi s-a calificat în faza sferturilor.

„Uriaşul român a jucat în locul titularului Heurelio Comes în aceast sezon, aşa cum i-a luat locul lui Joe Hart când Manchester City s-a calificat în finală, în 2013.

Dar în dimineaţa finalei i s-a spus că Hart va juca, într-un meci pierdut ulterior de City în faţa lui Wigan, cu un gol marcat în prelungiri de Ben Watson – acum coleg cu Pantilimon la Watford.

[…] Când Roberto Mancini a decis să-l folosească pe Hart în faţa lui, Pantilimon a recunoscut că acela a fost cel mai de jos moment al carierei”, notează The Telegraph, care prezintă şi reacţia românului: „Da, în acel moment aşa m-am simţit, dar am lăsat asta în spate şi privesc doar spre viitor”.

În sferturi, Watford va întâlni câştigătoarea partidei Hull – Arsenal. Cele două formaţii au remizat, scor 0-0, în meciul disputat în weekendul trecut, iar partida se va rejuca.

Calificat acum în sferturi cu Watford (în timp ce City a fost eliminată de Chelsea, scor 1-5), Panti visează să îşi ducă echipa spre finală, pe care să o şi câştige: „Sigur, de ce nu? Avem o echipă puternică şi nu am ajuns aici cu noroc. O merităm pentru că suntem în permanenţă concentraţi şi jucăm bine. Ştiu cum să joc în această competiţie…”, spune Pantilimon, care acum suflă şi în iaurt după ce a păţit înainte de finala din 2013: „Normal că aş spera să joc în finală, dacă ne-am califica, dar asta e o întrebare pentru manager. Nu mi-a promis nimic, dar până acum mi-a dat şansa să joc în fiecare meci din Cupă, iar asta e ceea ce contează pentru mine.”

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!