“Centura de Aur” nu moare

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 28 august 2014

547 vasile catea”Centura de Aur – Nicolae Linca” este un turneu care s-a întors în boxul românesc actual din 2013, după alegerea unei noi echipe la conducerea Federaţiei Române de Box. Mihai Craiu, vicepreşedintle federaţiei, a zugrăvit o altă faţă a turneului pugilistic tradiţional al României, invitând la ediţia de anul trecut primele echipe ale Cubei şi Rusiei.

Trebuie spus că în perioada 2008-2012 ”Centura” a fost suspendată din mai multe motive probabil la bază stând mai ales problemele pe care federaţia de la Bucureşti le-a avut cu AIBA, dar Mihai Craiu a reuşit chiar şi aşa să-l promoveze şi reinventeze.

Craiu a demisionat în acest an din funcţia de vicepreşedinte al FR de Box, iar turneul internaţional a rămas din nou în cumpănă, fiind nevoie de bani şi, mai ales, de implicare. Când totul părea că va duce spre o nouă pauză în istoria competiţiei, Vasile Câtea a decis să se implice şi să rezolve problema.

Discuţiile au avut loc la Ploieşti, în cadrul unui Birou Executiv, probabil singurul loc în care ar fi putut să participe şi năzurosul preşedinte al federaţiei, Leonard Doroftei. “Am avut o discuţie cu Leonard Doroftei în care i-am spus că dacă nu se găseşte nimeni care să asigure continuitatea Centurii de Aur atunci îmi asum eu organizarea ei pentru următorii 4 ani. N-a existat nici o altă contraofertă. Era în joc imaginea boxului românesc. Dacă nu mă implicam, turneul nu mai avea loc”, a spus vicepreşedintele FR de Box la finalizarea discuţiilor.

Însă, cum timpul este scurt, ediţia din acest an va avea loc de-abia în a doua jumătate a lunii octombrie. “Voi încerca să menţin standardul şi să invit Rusia şi Cuba. Încă nu am decis unde voi organiza competiţia, dar sigur va fi în zona Moldovei, într-un oraş unde voi avea susţinea administraţiei locale”, a mai punctat Vasile Câtea, deşi unele persoane se aşteptau ca acesta să fie organizat la Ploieşti, acasă la Doroftei.

“Centura de Aur” este o competiţie care a debutat în anul 1972, iar anul acesta ar putea ajunge, dacă se va ţine, la a 39-a aniversare.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!