Cetatenia: asumarea unui trecut

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 3 octombrie 2010

Plecarile in strainatate genereaza un fenomen secundar care scapa, in general, analizelor: schimbarea cetateniei. Cu timpul, o parte din imigranti isi schimba statutul, devenind cetateni ai tarii de adoptie. Aceasta fraza simpla, neutra, parca inodora si incolora, contine o profunda rasucire de destin. Ea nu este o consecinta a plecarii la munca, ci rezultatul unei transformari interioare. Intre plecarea la munca si depunerea unui dosar de cetatenie se intinde oceanul unei imense asteptari. Dar e cu totul altceva decat asteptarea unui eveniment prevazut. Nimeni nu ne promite vreo data aprobarea cetateniei si nici un miracol nu izbucneste subit. Ideea de a deveni cetatenii altei tari isi gaseste argumente treptat, iar acestea reusesc, uneori, sa le invinga pe cele care ne leaga de tara. Ratiunile economice dicteaza, interesele familiei detin suprematia, viata decenta este scopul final. In aceste conditii, patriotismul nu mai joaca niciun rol, iar o posibila intoarcere este anulata de handicapurile financiare si profesionale.

Numai ca accesul la cetatenia britanica nu e doar o problema de optiune. Este o cursa cu obstacole, un test de tenacitate, o ecuatie in care evolutia profesionala trebuie sa fie multiplicata cu integrarea sociala si cu abilitati care tin de normalitatea simpla, cotidiana. Nu poti cere o cetatenie fara sa intelegi ceva din valorile tarii de adoptie, fara sa-i vorbesti limba, fara sa participi la framantarile ei. Fara sa devii, treptat, parte a prezentului ei. Certificatul de cetatenie dovedeste, intai de toate, ca un strain a avut suficienta rabdare si vointa ca sa treaca dincolo de conditia lui si sa se integreze intr-un alt tip de existenta. Dar aceasta nu este, totusi, o forma de eroism. Este doar un mod de a parcurge intervalul dintre criza si salvare, dintre dificultate si solutie. Cetatenia ca solutie de existenta se impune, in ultimele decenii, cu forta unei schimbari majore de valori.

Pe scurt, conteaza din ce in ce mai putin de unde vii si din ce in ce mai mult unde ajungi. Mai exact, unde ajungi si ramai. „Am ramas” a devenit o formula a victoriei. Ea a fost o formula a victoriei si in vremea comunismului, dar avea cu totul alta incarcatura. Una morala, politica, o sfidare a imposibilului si un risc definitiv, absolut. Acum, „am ramas” inseamna un job, un acoperis provizoriu si, poate, primul pas spre o incerta, dar posibila, cetatenie. Nu este o cadere in derizoriu, ci adaptarea la o provocare. Poti reusi sa traiesti mai bine, adaptandu-te la un alt univers de valori? Sau, altfel spus: ti-ai gasit un alt viitor. Poti trai in spatiul unui alt trecut?


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!