Chiajna a revenit și a jucat finala

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 22 iulie 2016

638 sandoiFormaţia Concordia Chiajna a ajuns la Bucureşti, iar jucătorii şi antrenorul Emil Săndoi au rememorat întâmplările petrecute Turcia şi au afirmat că şi-ar fi dorit amânarea finalei Cupei Ligii, pe care au disputat-o totuşi duminică, de la 20:00, împotriva echipei Steaua Bucureşti.

Portarul Concordiei Chiajna, Cristian Bălgrădean, în vârstă de 28 de ani, credea că evenimentele trăite în Turcia îşi vor pune amprenta în meciul cu Steaua.

„O să fie o atmosferă nu foarte plăcută pentru noi, pentru că nimeni nu a putut să doarmă, ţinând cont de ce s-a întâmplat la Istanbul: tancuri pe străzi, bombe etc. La un moment dat, ne-am gândit că există posibilitatea să nu plecăm nici astăzi (n.r. sâmbătă). Din fericire, am reuşit să plecăm”, a spus Bălgrădean la sosirea pe aeroportul Henri Coandă.

Întrebat dacă ar fi preferat amânarea finalei Cupei Ligii, Bălgrădean a afirmat: „Normal. Nu cred că sunt subiectiv. Ţinând cont că am venit cu o noapte înainte de finală şi nu am dormit decât o oră sau două, cred că da. Am mai pierdut şi antrenamentul oficial”, susţine Bălgrădean.

Fundaşul Ştefan Bărboianu, 28 de ani, credea că fotbalul este pe plan secund, după întâmplările trăite în Turcia, şi considera că Steaua are prima şansă la victorie.

„Avantajul era de partea Stelei, chiar dacă nu se întâmpla acest lucru. Odată cu întâmplarea acestui eveniment, va fi mult mai avantajos pentru ei. Important este că am ajuns cu bine. Fotbalul a fost pe locul 2 pentru noi, ce am văzut noi acolo vezi doar în filme. S-au auzit arme, explozii, ceva ce nu vreau să mai trăiesc. Îi mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns bine şi ne vedem mâine seara”, afirma Bărboianu.

Emil Săndoi, cel care a preluat echipa Concordia Chiajna în această vară, şi-a adus aminte de Revoluţia din 1989.

„Eu am mai trecut prin momente de acest gen. Am prins revoluţia la Timişoara, eram cu Sorin Cârţu, plecam la un turneu în Italia şi chiar în toiul revoluţiei ne-am nimerit la Timişoara. Am dormit la hotel, fără lumină. Păcat că se întâmplă astfel de evenimente, să dea Dumnezeu să nu se mai întâmple niciodată aşa ceva”, a spus Emil Săndoi.

Steaua a câștigat în prelunguri Cupa Ligii, cu 2-1, după un meci în care Concordia a pus probleme serioase echipei antrenate de Reghecampf.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!