Chiricheș, prima oară în SUA

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 17 iulie 2014

543 vlad chirichesTottenham s-a reunit la finalul săptămânii trecute, în weekend, iar jucătorii au început antrenamentele sub conducerea noului antrenor al echipei, Mauricio Pochettino. Echipa se pregăteşte să plece într-un stagiu de pregătire în Statele Unite şi Canada, acolo unde va disputa mai multe partide amicale împotriva celor de la Seattle Sounders, Toronto FC şi Chicago Fire.

Pentru Vlad Chiricheş aceasta este prima deplasare peste Ocean, jucătorul român declarând pentru site-ul oficial al lui Tottenham că aşteaptă cu nerăbdare călătoria.

“Abia aştept să plecăm. Acest tur va reprezenta o experienţă foartă bună pentru echipă şi pentru mine, deoarece această este prima dată când voi ajunge în SUA. Nu am jucat vreodată împotriva unei echipe din MLS (liga de fotbal american) şi nici nu am fost în vacanţă acolo, aşa că sper că fie o excursie extraordinară. Jucătorii se antrenează din greu în aceste momente şi aşteptăm cu nerăbdare startul noului sezon. Sper că va fi unul reuşit”, a spus Chiricheş pentru site-ul oficial al lui Tottenham.

În partida amicală împotriva celor de la FC Toronto, Chiricheş va juca împotriva fostului său coleg de club, Jermain Defoe, căruia va trebui să îi facă marcaj: “Este un băiat extraordinar şi va fi o senzaţie aparte să joc împotriva lui”.

Primul amical al Tottenham este programat pentru 19 iulie, contra lui Seattle Sounders. Debutul oficial în noul sezon de Premier League va fi pe 16 august, contra lui West Ham, în deplasare.

De asemenea, în meciul cu Chicago Fire Chiricheș are șansa de a se întâlni cu fostul coleg de națională, Răzvan Cociș, proaspăt transferat la echipa americană și în care aceasta își pune mari speranțe.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!