Chiricheș, prioritatea lui Inter

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 5 decembrie 2014

561 chirichesCorriere dello Sport şi FCInterNews anunță că agentul fundaşului român de la Tottenham,  Vlad Chiricheş, se va întâlni cu oficialii clubului Inter Milano la acest final de săptămână, pentru a negocia un posibil transfer al acestuia în pauza de iarnă.

Inter nu este însă singurul club din Italia aflat în lupta pentru transferul lui Chiricheş, existând un interes şi din partea celor de la AS Roma, Arsenal şi Napoli. Cu toate acestea, întâlnirea dintre agenţii românului şi oficialii lui Inter ar putea să transforme echipa aflată pe locul 11 în Serie A în favorită la achiziţionarea lui.

Vlad Chiricheş nu este aproape deloc inclus în planurile antrenorului Mauricio Pochettino în acest moment. Până acum el a evoluat în doar în șapte partide, iar în ultimul meci, 2-1 cu Everton, a fost folosit pe postul de fundaş dreapta, o poziţie aproape deloc obişnuită pentru el. Pentru Chiricheş este dificil să se impună la clubul londonez, jucătorii ca Vertonghen, Kaboul sau Dier fiind preferaţi de antrenorul argentinian. Cu toate acestea nici plecarea de la Tottenham nu-i aduce un loc de titular, pentru că în cazul unui transfer la Inter Milano, fundaşul român îi va avea concurenţi pe Ranocchia, Vidic sau Campagnaro.

Site-ul transfermarket.de îl evaluează în clipa de față pe Vlad Chiricheş la 11 milioane de euro. Chiricheș nu ar fi singur la Inter, George Puşcaş, Andrei Radu şi Răzvan Popa fiind jucătorii români aflaţi în lotul echipei care evoluează la echipa a doua a italienilor. De asemenea, atacantul George Puşcaş este convocat frecvent în lotul echipei mari, deși nu a intrat încă pe teren. Inter a mai avut jucători români în lot, Chivu, Mutu, Zicu sau Daminuță jucând cândva pentru italieni.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!