Chirtoacă, din nou primar al Chişinăului

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 3 iulie 2015

Candidatul liberal Dorin Chirtoacă a obţinut cel de-al treilea mandat de primar al Chişinăului, întrunind circa 53,54% din voturi, în timp ce candidatul propus de socialişti, Zinaida Greceanii, a obţinut 46,46%. Dorin Chirtoacă are 37 de ani şi deţine funcţia de primar al municipiului Chişinău din anul 2007. În capitala Republicii Moldova au votat 307.735 de alegători, reprezentând 48,79% din numărul total al cetăţenilor înscrişi pe liste, relatează MOLDPRES. În primul tur desfăşurat la 14 iunie, când participarea a fost de aproape de 50%, s-au ales primarii în 439 de localităţi, în timp ce la scrutinul de duminică, când au fost deschise peste 1.200 de secţii de votare, au fost aleşi edilii în 457 de localităţi.

Pe parcursul campaniei electorale, Greceanii a insistat pe corupţia care ar exista în Primăria Chişinăului, iar Chirtoacă a avertizat că un primar socialist ar fi un fel de „cal troian” al Rusiei, după cum notează Radio Europa Liberă.

În primul tur al alegerilor locale, partidele proeuropene au câştigat în două treimi din raioanele Republicii Moldova, putând forma majorităţi în 24 din ele, în timp ce stânga prorusă (Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru) ar putea crea majorităţi în cel mult două raioane. OSCE a apreciat că alegerile de la 14 iunie au fost în general bine organizate, fără mari abateri, constatând că scrutinul s-a desfăşurat în contextul unor tulburări politice cauzate de un rasunător scandal financiar şi pe fondul demisiei premierului Chiril Gaburici.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!