„Cine face ca mine, ca mine să pățească!”

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Transport pe data 9 iulie 2016

aeroport_pierdut avion

Călătoriile sunt întotdeauna interesante. Atunci când totul merge conform planului, călătoria rămâne interesantă pentru locația vizitată sau evenimentul la care am participat. Când însă lucrurile se complică în drumul spre locul respectiv, călătoria devine memorabilă pentru aventura neașteptată. Așa i s-a întâmplat lui Eugen M. în călătoria lui din Londra la București de acum aproximativ o lună.

Eugen M. se pregătea să plece în România la nunta unei verișoare. Acum, pe lângă amintirile de la nuntă, mai are o altă aventură de povestit, din aeroport. „Aveam rezervare sâmbătă dimineață, la ora 6 jumătate, și am zis că pe la 2 jumătate – 3 noaptea să plec de acasă. Aveam autocar din Stratford până la Aeroportul Stansted. Îmi programasem să fiu în aeroport până în ora 4, ca să am timp destul înainte de zbor. Bagajul era dinainte făcut, am apucat să dorm puțin seara, apoi am pornit”, ne povestește românul din Constanța.

Dar planurile constructorului n-au ajuns să se împlinească, pentru că a primit un telefon: „Când ajunsesem deja în Stratford, m-a sunat un coleg și mi-a zis că el merge cu văru-său la aeroport, că mă duce cu mașina, dacă nu vreau să merg și eu cu ei. Colegul meu pleca în Italia pentru o săptămână, că avea pauză între joburi, iar vărul lui se întorcea înapoi în Italia. El îmi zice să stau să-i aștept jumătate de oră, să beau o cafea pe undeva, că vin ei să mă ia de acolo.”

Românul a stat în cumpănă:

—————————————

„Mai erau cinci minute și pleca autocarul. N-am avut ce face și m-am hotărât să merg cu ei. Mi-am zis că e mai bine decât singur. Când m-am întâlnit cu ei, erau în stare de euforie, băuseră toată vineri seara. Am ajuns cu bine la aeroport, totul a mers strună, la 4 fără 20 eram acolo.”

—————————————

 

„Vă trezesc eu!”

Pentru că mai aveau ceva timp până la zbor, cei trei s-au dus în sala de așteptare. „Acolo m-a luat cu somn, eram obosit de la muncă și nu prea dormisem noaptea aceea. Vărul colegului a zis că lui nu îi este somn, dar eu și colegul am zis că ne întindem un pic pe canapelele de acolo. Am adormit și m-am trezit pe la 5 fără 20, vărul colegului era pe acolo, tocmai ce venise de la țigară, și a zis să stăm liniștiți că ne trezește el. I-am zis să mă trezească pe la 5 jumătate, să am o oră până la zbor. Ei aveau zborul la 15 minute după al meu, deci trebuiau și ei să fie pregătiți la 5.30”, continuă Eugen povestea.

Momentul crucial în călătoria lui Eugen a urmat imediat după aceea:

—————————————

„În mintea mea, eu mi-am zis că nu aștept eu să mă trezească el, dar am ațipit și nu mi-am mai pus alarma să sune. M-am trezit abia la 6.20… M-am uitat în jur, nici urmă de vărul. Și ce făcuse: cât a lipsit din sala de așteptare, s-a gândit el să ne lege valizele una de alta și le-a legat și de scaun. Eu nu puteam să îmi iau valiza și nici nu dădeam de el. Colegul meu s-a dus să îl caute, nu l-a găsit.”

—————————————

Într-un târziu, cei doi l-au găsit pe vărul turmentat. „El își mai luase de băut cât am dormit noi și când ne-am trezit noi, el era la toaletă, dădea la pește… Dacă aș fi putut lua valiza măcar să fi fugit repede. Dar nici așa nu știu dacă aș fi prins avionul, că Stansted-ul e mai mărișor, e mult de mers. M-am dus la coadă la verificarea bagajelor, dar până să ajung la rând, a trecut ora de decolare a avionului și m-au trimis înapoi în sala principală. Acolo m-am dus la servicii cu clienții și am cumpărat un alt bilet”, își amintește Eugen.

 

11 ore și 100 de lire

„Biletul dus-întors mă costase 148 de lire, luat dinainte. Acolo pe loc am mai plătit 100 de lire pe biletul nou, doar dus până la București. După planul inițial, ar fi trebuit să fiu acasă în Constanța cam la 4 după-masă. Așa, cu zborul pierdut, am ajuns în mijlocul nopții, pe la 3 dimineața. Noroc că au avut bilete pentru următorul zbor, care a fost la 5.30 după-masă”, mai spune românul.

Partenerii lui de drum nu și-au găsit un alt zbor decât a doua zi: „Mai erau curse, dar erau ori pline ori nu la aeroportul necesar lor. Am stat ziua cu ei în aeroport până la zborul meu de seară, acolo i-am lăsat. Nici ei nu erau în bani și zborul de a doua zi era jumătate din prețul celui de seară. Nu știu cum au ajuns până la urmă. M-am supărat pe vărul colegului că nu ne-a trezit. Și mai rău m-a deranjat că a plecat și a legat gențile, n-am avut nicio șansă să prind avionul.”

Întâmplarea l-a făcut pe Eugen să se bucure că inițial alesese zborul cu o zi înaintea evenimentului. „Mai mare noroc a fost că nunta nu era sâmbătă, a fost duminică. Dacă ar fi fost sâmbătă, aș fi ajuns dimineața, când se dau darurile. Dar nici nu m-aș mai fi dus de fapt, până m-aș fi pregătit puțin trecea vremea și aș fi ajuns când pleca lumea, pentru ce să mă fi dus, numai să mă întrebe lumea ce-i cu mine?!”, socotește Eugen.

O altă posibilă turnură și mai complicată a fost evitată în ultima secundă:

—————————————

„A fost bine că aveam bani în plus pe card, pentru că în mod normal nu-mi țin decât strictul necesar, restul îi pun în savings imediat. Bani aveam deja schimbați în lei în România, deci nu prea mai aveam ce cheltuieli să fac. Chiar cu trei zile înainte de călătorie făcusem un transfer, dar așa într-o doară m-am gândit să-mi las vreo 300 de lire pe card, că cine știe. În mod normal nu aș fi avut să plătesc biletul nou”, mai adaugă Eugen, care în concluzie spune: „Cine face ca mine, ca mine să pățească.”

—————————————

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!