Cioloș: „Schimbarea începe cu fiecare dintre noi”

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 4 decembrie 2015

Eliminarea corupției trebuie să pornească de la fiecare dintre noi, a declarat premierul Dacian Cioloș pe 1 decembrie, cu ocazia zilei porților deschise la Palatul Victoria.

„Lucrurile pe care ei le așteaptă le putem face doar împreună. Din partea Guvernului, încet-încet va fi… Dar nu e vorba doar de membrii Guvernului, ci de toată structura administrativă și tocmai în ideea asta ne gândim la reformarea sistemului, dar și la transparență. Însă pentru a elimina sursele de corupție e important să nu mai fie nici oameni care să corupă, care să dea cuiva ceva pentru a-și rezolva problemele mai repede. Schimbarea trebuie să înceapă de la fiecare dintre noi”, a transmis șeful Executivului, de ziua națională a României, ocazie cu care Palatul Victoria a putut fi vizitat de către public.

Premierul le-a transmis românilor să rămână verticali și să nu cedeze tentației de a da mită sau „atenții” funcționarilor și a promis performanță și transparență în ceea ce privește instituțiile statului.

Întrebat de jurnaliștii aflați la Palatul Victoria care a fost cel mai emoționant moment al paradei militare organizate în Piața Constituției din București cu prilejul zilei naționale, acesta a răspuns: „Pentru mine, momentul cel mai impresionant a fost după defilare, când m-au invitat să fac o fotografie veteranii de război și răniții în război, dar și văduvele celor care și-au făcut datoria față de țară și copiii orfani de tată. E unul dintre cele mai impresionante lucruri – poate chiar cel mai impresionant lucru – să ai oameni sau să simți oameni care sunt gata să-și dea viața pentru patrie. Adesea doar vorbim de patriotism și uităm să ne angajăm să facem anumite lucruri, e impresionant când vezi oameni care pun în practică sloganurile.”

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!