Ciudățenii

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 25 ianuarie 2016

Sunt multe întâmplări a căror logică îmi scapă. Deși un editorialist ar trebui să știe totul, să înțeleagă totul și să explice cu calm și erudiție… totul, cum altfel, privind la diversitatea evenimentelor mici și mari petrecute în ultimele zile nu mai știu ce să cred.

Nu comentez sportul, dar eliminarea Simonei Halep îmi pune probleme care ies din domeniul strict al disciplinelor sportive, devenind un fenomen al naibii de mioritic. Ne resemnăm să pierdem. Ne resemnăm și să rămânem în ceață cu informațiile. Habar n-avem cine e chinezoaica învingătoare, fata fără nici o șansă care pierduse toate meciurile până la norocul chior cu Simona. Dar altceva e mai interesant. În timp ce Simona pierde aproape tot ce se poate pierde, Niculescu câștigă aproape tot ce se poate câștiga. Și acum iată poanta: pe textul cu Monica Niculescu câștigând, televiziunile ne pun imagini cu Simona. Aș risca să spun că mai nimeni nu știe cum arată câștigătoarea tuturor meciurilor de la finalul lui 2015 și începutul lui 2016. Nimeni nu s-a gândit să spună și povestea ei. Mă rog, poate fi o problemă de securitate națională, și atunci presa tace, armele vorbesc. Simultan cu ciudățenia din tenis, avem șaizeci de refugiați ajunși dincoace de granița de vest a României. Are legătură cu tenisul doar fiindcă au ajuns de partea cealaltă a fileului și urmează să revină în terenul de pe care au fost lansați. Povestea este, însă, la fel de ciudată. Vasăzică, șaizeci. Toți bărbați. Toți tineri, cam până la patruzeci de ani. Băieți de băieți, veseli, după cum arată fotografiile, veniți să vadă cum stă treaba pe la noi. Prinși ca la carte de poliția de frontieră, tratați cu ceai și biscuiți, cercetașii noștri sunt primii care ajung pe-un picior de plai, fără să se fi rătăcit și fără să plângă de tristețe. Și mai demn de interes este faptul că patruzeci și unu dintre ei nici măcar nu sosesc din zona în care ar fi vreun război. Maroc, Pakistan, Sudan, Iran, Somalia. Nu tu Siria, nu tu Irak, nici măcar vreo urmă de Afganistan, de dragul memoriei. Nimic. Nada, vorba rusului. Zice lumea că ar pleca înapoi, dar mai durează până își termină ceaiul și își lasă amprentele. Ciudată poveste. Mai la vale, spre Apus, Germania trăiește un paradox destul de puțin comentat. Mai bine de jumătate din refugiații de acolo au primit aviz negativ la cererea de ședere, dar nici unul n-a plecat spre casă. Legea germană e dură. Nu poți pleca dacă n-ai acte. Or, aici vorbim de oameni fără acte sau cu acte false. Legea devine contrariul ei. Cum să trimiți acasă persoane fără nume și fără adresă? Acasă unde? Cum se vede treaba, multe lucruri rămân în suspans, inexplicabile și bizare. Dar anul abia începe. Sperăm că mai e vreme să ne lămurim.

Autor articol: Radu Ciobotea
Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!