Codaşi la salarii

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 2 octombrie 2014

Un angajat român câştigă, în medie, aproape jumătate din salariul unui angajat din celelalte state din Europa Centrală şi de Est şi de până la opt ori mai puţin decât un angajat din statele dezvoltate ale Europei de Vest, arată o analiză a Ziarului Financiar (ZF) pe baza informaţiilor de la compania de consultanţă Hay Group, care realizează studii salariale.

La şapte ani de la integrarea în Uniunea Europeană, angajaţii români sunt codaşii Europei în materie de salarii, iar în prezent un manager de top din România are un salariu de 19 ori mai mare decât un muncitor calificat, pe când această diferenţă în state precum Germania este de 1 la 5, scrie Mediafax.

Datele firmei de consultanţă în management Hay Group arată că un casier dintr-un hipermarket câştigă în România un salariu mediu brut de 375 de euro pe lună (circa 270 de euro net), în timp ce un angajat pe o poziţie similară din Germania are un salariu de 3.167 de euro brut pe lună (de aproape 8,5 ori mai mare), iar unul din Franţa câştigă 1.733 de euro brut pe lună (adică de 4,6 ori mai mult).

Diferenţe notabile, dar mai mici, sunt faţă de Polonia (unde un angajat pe o poziţie similară câştigă cu 26% mai mult decât un român) sau de Ungaria, unde un casier câştigă cu 13% mai mult decât unul român. Aceste diferenţe se păstrează şi la nivelul unor poziţii precum cele de muncitor în fabrică din domeniul auto­motive sau şofer, deşi la nivel de top management decalajele salariale sunt mai mici.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!