Colectiv: scurgeri de informații

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 29 aprilie 2016

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la scurgerea de informații din interiorul Parchetului General. Ei vor să afle cine a dat jurnaliștilor rechizitoriul dosarului Colectiv.

Scandalul a pornit de la informațiile din rechizitoriul dosarului Colectiv, făcute publice de Digi 24. Potrivit procurorului general interimar, Bogdan Licu, ancheta ar fi fost afectată de aceste scurgeri de informații, care nu ar reflecta adevărul din rechizitoriu.

„Din păcate, a apărut în media un draft al rechizitoriului, de fapt, sincer, nu este nici măcar un draft, este un document de lucru al procurorilor. Mie îmi pare foarte rău că a apărut acel document în presă, este ceva inacceptabil, fapt pentru care vreau să vă aduc la cunoștință că în cursul zilei de ieri am sesizat-o în scris pe doamna procuror-șef secție, doamna Camelia Sutiman, pentru constituirea unui dosar penal în această cauză pentru că, din punctul meu de vedere, s-a săvârșit infracțiunea de compromitere a intereselor Justiției”, a spus Licu.

Potrivit draftului prezentat de televiziunea de știri – document care conține 170 de pagini – șase persoane ar urma să fie trimise în judecată: cei trei patroni ai clubului Colectiv, doi artificieri și patroana firmei de artificii care au fost folosite în seara tragediei din 30 octombrie anul trecut. Documentul mai arată că patronii clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane; vătămare corporală din culpă, în formă agravată; neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Mai mult, stingătoarele aflate în incinta clubului Colectiv erau expirate, iar după izbucnirea incendiului un bărbat a încercat să stingă focul aruncând cu bere.

În urma incendiului din clubul Colectiv și-au pierdut viața 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei și 37 ulterior, în spitale din București și din străinătate.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!