Comisioanele între bănci, plafonate în UE

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 20 martie 2015

Parlamentul European a aprobat un proiect de regulament propus de Comisia Europeană privind plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacţiile cu carduri. Se estimează că această măsură va genera economii anuale de aproape 6 miliarde de euro pentru comercianţi şi de 730 milioane de euro pentru consumatori.

Regulamentul are nevoie şi de aprobarea formală a Consiliului UE, scrie Mediafax.

Documentul stipulează plafonarea comisioanelor pe care băncile le încasează la procesarea tranzacţiilor cu carduri la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, atât pentru tranzacţiile transfrontaliere, cât şi pentru operaţiunile naţionale.

De asemenea, regulamentul va duce la creşterea nivelului de transparenţă în privinţa comisioanelor interbancare şi la extinderea mediului concurenţial în sectorul plăţilor cu carduri, prin reglementarea unor probleme privind autorizaţiile de funcţionare şi alţi factori care au îngrădit până în prezent libertatea comercianţilor de a-şi alege procesatorii de plăţi, potrivit Comisiei.

 

România se aliniază

Limitarea comisioanelor interbancare a fost adoptată şi de Guvernul României. Un proiect de lege pe această temă a fost trimis Parlamentului spre adoptare în aprilie anul trecut. Documentul adoptat de Guvern stipulează şi limitarea încasărilor şi plăţilor zilnice în numerar efectuate de operatorii economici către sau de la persoane fizice, la 5.000 lei/persoană, respectiv 10.000 lei/persoană.

În prezent, în Uniunea Europeană sunt în circulaţie aproximativ 760 milioane de carduri bancare (1,5 carduri pe cap de locuitor), iar valoarea tranzacţiilor cu acest tip de instrument depăşeşte 100 miliarde de euro pe an.

În România, la finele anului 2013 existau în circulaţie 14,1 milioane carduri valide, din care 11 milioane erau carduri de debit, iar 2,2 milioane carduri de credit. Cu acestea au fost realizate 410 milioane tranzacţii, cu o valoare de 32,4 miliarde euro, din care 6 miliarde euro au reprezentat plăţi la comercianţi, potrivit datelor BNR.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!