CONCEDIAT? EU? DE CE?

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii pe data 23 noiembrie 2015

Diaspora romaneasca_Concediat. Eu. De ce

Când vine vorba de subiectul „rămas fără job” românii au ce povesti. Mulți sunt cei cărora li s-a întâmplat, din păcate, măcar o dată în viața de străin prin Marea Britanie să treacă prin experiența de a fi dați afară de la locul de muncă. Motivele? Ar fi multe. Unele puerile, alte patetice, altele penibile. Doar câteva… să le numim, serioase.

Posturi desființate peste noapte, acuzații de furt pe nedrept. Concediați pe motive de discriminare sau pentru o recomandare răutăcioasă. Sau dați afară pentru simplul fapt că pașaportul lor este emis în România. Iată câteva exemple. Iar oamenii care au trecut prin astfel de situații spun că adevărata discriminare au trăit-o chiar ei când li s-a spus verde în față sau negru pe alb în scris că au rămas fără job. Majoritatea ne povestesc că au văzut roșu în fața ochilor…

 

 

Nu te încadrezi cerințelor!

 

Din poveștile românilor, nu puține au fost cazurile în care aceștia s-au trezit deseori fără niciun motiv întemeiat că… au fost refuzați la un loc de muncă. Alții, care și-au căutat singuri dreptatea, au fost concediați în secunda doi. Motivele? Unele penibile, altele patetice… sau chiar inexistente. După cum ne povestește chiar unul dintre interlocutorii materialului nostru, „dacă nu îi place fața ta, găsește managerul un motiv să te dea afară, chiar dacă tu îți faci treaba bine.”

Cei care au traversat la un moment dat în viața lor astfel de experiențe spun că gustul amar al situațiilor în care fie nu au fost acceptați, fie au fost concediați cât ai clipi le va aminti mereu că în Londra… „orice este posibil”.

 

Refuzată… pentru că este româncă   

Laura spune sincer și fără să se ascundă că nu prea îi are la suflet pe polonezi. Când aude de ei face cale întoarsă și preferă să nu stea în preajma niciunuia. De fapt, a niciuneia, ne povestește românca în vârstă de 34 de ani din Suceava. Și toate acestea din motive întemeiate.

„De când am ajuns în Londra am avut de-a face cu multe nații, dar niciodată nu am avut probleme cu nimeni. Mai auzeam la colege și la prietene să te ferești de nu știu ce nație sau să ai grijă cu nu știu care altă nație, însă eu mi-am văzut mereu de treaba mea și nu am întâmpinat niciun fel de greutate. Până acum un an și jumătate când am rămas fără job și am început să caut pe la agențiile cu care mai lucrasem. Am plecat în România atunci pentru trei luni și a fost nevoie să îmi dau demisia pentru că nimeni nu mi-ar fi oferit concediu, mai ales pe timpul verii, trei luni de zile. Când m-am întors, chiar am stat fără griji pentru că aveam câteva agenții cu care mai lucrasem, am peste cinci ani experiență în hoteluri de cinci stele și am zis că o să îmi găsesc rapid de muncă. M-am dus la una dintre agenții, fetele de acolo mi-au spus că sunt câteva locuri libere la un hotel de cinci stele din Liverpool Street. În același timp cu mine se înregistraseră la aceeași agenție și trei poloneze, doar ce ajunseseră în Londra de câteva zile. Ne-au trimis pe toate la hotel să vorbim cu Iwona, care era supervizor acolo. Le-am luat cu mine pe fete, pentru că nu prea știau de capul lor. Le-am întrebat una, alta… dar nu prea am avut ce vorbi pentru că nu știau limba engleză. În cele din urmă am ajuns la hotel, am întrebat de fata care răspundea de fetele de la curățenie. Era o poloneză. Știa că venim pentru că o anunțaseră de la agenție. Nu m-a întrebat nimic, dar a început să vorbească în limba ei cu cele trei fete. I-am spus că am experiență, că am lucrat ani de zile în hoteluri de cinci stele… îmi răspundea mereu la orice spuneam eu excelent. Ne-a arătat hotelul, ne-a spus care sunt cerințele, am rămas toate la Induction – Protecția Muncii. Deja trecuseră vreo trei-patru ore când această Iwona vine zâmbind la mine, nu o să uit niciodată acel zâmbet fals, și îmi spune că, din păcate, managerul tocmai i-a spus că nu mai este niciun loc disponibil și să revin peste o săptămână. Deodată nu mai erau posturi, așa de la o oră la alta. Am cerut explicații, dar mi-a spus că, din păcate, acestea sunt ordinele pe care le-a primit și ea la rândul ei. Am plecat de acolo dezamăgită, fără să fi înțeles mare lucru… m-am uitat în jur, nici urmă de poloneze. M-am gândit că poate cine știe… s-or fi rătăcit. A doua zi, la agenție m-am dus atât de supărată că una dintre fetele care lucrează acolo și mă cunoaște de multă vreme mi-a spus că, din păcate, erau doar trei locuri libere, iar cea care era supervizor le-a ales pe celelalte fete… Sinceră să fiu, era pentru prima dată când mi se întâmpla așa ceva. Am fost revoltată, am cerut explicații, dar nu aveam cum să mă lupt cu morile de vânt. A fost o alegere nedreaptă. Atunci am înțeles vorbele altor colege de-ale mele care spuneau mereu că polonezii în general se ajută între ei ca frații, în timp ce românii își dau în cap unul altuia. Asta a fost… deși am cursuri, am experiență, am fost refuzată. Fetele acelea habar nu aveau de capul lor… dar au avut noroc”, ne povestește Laura despre experiența care a lăsat-o cu un gust amar multă vreme.

—————————————

„Oricum, de atunci și până în prezent am prins așa un gust amar pe polonezi. Mai ales pe ele… unele chiar sunt femei rele și spun asta pentru că de atunci am mai avut colege cu care am lucrat și chiar câteva m-au scos din sărite. Sunt bune doar ele între ele, se ajută una pe alta, dar când vine vorba de altă nație… sau când aud că ești româncă, se poartă așa dintr-o dată cu superioritate. Mai pe românește, au impresia că sunt cele mai tari…”

Laura, 34 de ani

—————————————

 

 

Am înjurat… am fost concediat!

 

Deranjat la maximum de gestul ieșit din comun făcut de un coleg, Marius, un român în vârstă de 44 de ani din Gorj, s-a apucat să îl ia pe acesta la rost. Cearta s-a încheiat cu înjurături, dar și cu o concediere…

„Anul trecut lucram pe șantier, într-un site din centrul Londrei. Era un job bun, de opt ore, și banii erau și ei la fel de buni, și colegii erau de treabă. Nu prea aveam de ce să mă plâng. Zilele bune nu au durat prea mult pentru că m-am trezit la un moment dat cu un coleg, de culoare, care ar fi trebuit să mă ajute. Însă mai mult mă încurca. Se fofila cât era ziua de lungă, dispărea când aveai cea mai mare nevoie de el și nu prea știa nici pe ce lume era. Îi ceream ciocanul și îmi dădea șurubelnița, plus că ieșea din zece în zece minute la țigară și când era vorba să strângă pe acolo, pentru că la plecare trebuia să lăsăm curat lună în urma noastră, el era mereu la toaletă. Azi așa, mâine tot așa… mă gândeam că poate e pila cuiva și dacă mă plângem, oricum nu s-ar fi rezolvat. Devenise un adevărat coșmar să mă duc la muncă. Mă enerva omul ăsta la disperare și, pe lângă faptul că era aerian și nu îi păsa, mai era și certat cu apa și săpunul. Ajunsesem să port o mască la gură ca să nu îi mai simt mirosul… și mă scuzam că sunt alergic la praf. Nu știu cum au trecut vreo trei săptămâni în care am plecat în fiecare zi de la muncă plin de nervi din cauza colegului ăstuia… Eram cu capsa pusă, cum se spune. Așa că nu am mai avut nevoie decât de o picătură ca să se umple paharul. Într-o zi, la pauza de prânz, chiar îl rugasem cu jumătate de oră înainte să mă ajute să cărăm niște cutii la gunoi și mi-a spus că îl doare spatele… nimic nou, doar că l-am găsit pe omul ăsta în cantina unde mâncam toți. Se spăla pe picioare în chiuveta unde alții se spălau pe mâini sau își spălau farfuriile. Atât mi-a trebuit… mai că nu l-am luat la bătaie, însă de înjurat l-am înjurat bine de tot. L-am trimis de unde a venit și i-am zis câteva și de faptul că era… de culoare. Asta cred că m-a costat cel mai mult. Imediat s-a dus la manager și m-a reclamat, iar în secunda doi am fost dat afară. Nu a mai contat explicația mea, nu a mai contat ce făcuse el. Mi-a spus că așa ceva nu se face și că să îmi iau sculele și să plec…”, ne spune Marius despre experiența prin care a trecut în urmă cu un an de zile.

—————————————

„Aici, înjurăturile și mai ales cele rasiste sunt pedepsite. Am simțit-o pe pielea mea. Acum, sincer, cine avea dreptate? Cum să te porți cu unul care se spală pe picioare în chiuveta în care tu îți speli lingura și farfuria în care mănânci? Unde a văzut așa ceva? Dacă vii aici în Londra, trebuie să te adaptezi, nu să te porți așa cum ai crescut… Eu am rămas fără job, însă el, pe lângă faptul că tăia frunză la câini toată ziua… a rămas în continuare. Ce să faci… așa e legea, nu?!”

Marius, 44 de ani

—————————————

 

 

Vorbe care dau afară…

 

În Anglia, uneori vorbele cântăresc mai mult decât faptele. Cel puțin în cazul Danielei, o tânără din Gorj în vârstă de 25 de ani, care a fost concediată după numai șapte zile. Deși familia pentru care lucra i-a apreciat munca încă din primele ore…

„Lucram ca nanny, cleaner… făceam cam totul pentru o familie de englezi. Era ok… și nu prea. Mă chemau deseori seara la babysitting, iar la sfârșitul lunii, când trebuia să îmi iau salariul, îmi dădeau mereu mai puțin. Nici nu voiam să mă cert, dar aproape în fiecare lună aveam aceleași probleme. Ajunsesem să îmi scriu pe un carnețel toate orele lucrate. Culmea a fost că deși aveam totul negru pe alb, mi se spunea în față că nu este așa… mă apuca nebuneala. Așa că am început să mai întreb în stânga și în dreapta de familii care au nevoie de o dădacă. Pe la școala copiilor mai întrebam alte fete care lucrau ca nanny… până într-o zi când m-a oprit, la școala copiilor, o mămică. Mi-a spus că a auzit că îmi caut un job, că m-a văzut de multe ori cu copiii… și cunoaște familia pentru care lucrez. Mi-a dat de înțeles că ea se va întoarce în curând la serviciu și are nevoie de cineva care să aibă grijă de fetița ei cea mică în vârstă de un an de zile. M-a întrebat dacă am mai lucrat cu copii mici și i-am spus atunci că pe cei doi ai familiei pentru care lucram îi cresc de la nouă luni… Nu mi-a cerut nimic, decât să o anunț când pot să încep și să îi aduc câteva documente de-ale mele. Am vorbit de salariu, de ore, de program și am bătut palma. Am anunțat familia unde lucram că, din păcate, sunt nevoită să plec, că rămân până vor găsi pe cineva și că asta e… Bineînțeles că nu am plecat așa cum îmi doream, în relații de prietenie, pentru că s-au supărat pe mine. S-au supărat pe degeaba, eu nu mai puteam lucra cu niște oameni zgârciți. Aveau o situație bună și se zgârceau la 100 de lire în plus… stăteam să demonstrez că am lucrat mai multe ore decât mă plătea ea… era urât. Toate bune și frumoase, am plecat cu zâmbete așa mai forțate, am început munca la cealaltă familie. Ea era în al nouălea cer când a văzut că mă implic, plus că mă acceptase și fetița ei. Chiar după două zile mi-a spus că sunt cea mai bună nanny pe care au avut-o vreodată. Schimbasem casa, schimbasem oamenii, mă simțeam și eu mai bine și mai încrezătoare.. Doar că totul a durat o săptămână… cele două mămici, cea la care lucrasem și cea unde lucram, s-au întâlnit la școală. Nu știu ce au discutat, ce i-a spus și ce nu i-a spus, doar că femeia a venit acasă, se vedea pe fața ei că îi pare rău, și mi-a spus că e mulțumită de mine, că nu am făcut nimic rău, dar că va trebui să plec de la ei. Mi-a căzut cerul în cap când am auzit, am cerut explicații, am vrut să știu motivul ca să mă pot apăra și eu, însă… decizia era deja luată. Și uite așa am rămas fără muncă”, ne spune Daniela.

—————————————

„Aici, oamenii pun mare preț pe vorbe. Mai mult pe vorbe decât pe fapte, cel puțin când nu te cunosc. Am o prietenă care a pierdut un job doar pentru că cea de la care avea referință nu a răspuns la telefon, iar mămica pentru care trebuia să lucreze nu a mai primit-o, deși o cunoștea destul de bine pe prietena mea. Aici vorbele cântăresc totul… uneori.”

Daniela, 25 de ani

—————————————

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

2 pareri la “CONCEDIAT? EU? DE CE?”

  1. simina Spune:

    Asa este,vorbele cantaresc aici mai mult decat faptele…..mereu trebuie sa zici,sorry si thank you chiar daca nu ti pasa.pe undeva e semn de ipocrizie.eu am fost chemata odata la managera cica pentru limbaj neadecvat…..limbajul neadecvat era o gluma care circula si pe internet care suna cam asa….after monday and tuesday even week says WTF …..ori n au simtul umorului……ori n au…..

  2. Adrian Spune:

    Am si eu o intrebare daca imi poate cineva raspunde.ce acte trebuie sa primesc de la angajator daca ma da afara fara nici un motiv bine intemeiat..doar mi-a zis sa nu ma mai intorc cand vin din concediu sa imi gasesc altundeva de munca si ce drepturi am?!

Spune-ti si tu parerea!