Condamnați în Franța pentru trafic cu bebeluși

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 27 aprilie 2015

tribunal justitie

Tribunalul Corecțional din Marsilia a condamnat patru români la pedepse cuprinse între 18 luni și 5 ani de închisoare pentru că au vândut bebeluși către două cupluri sterile de nomazi francezi, condamnate la închisoare cu suspendare.

„Este un suk (bazar arab) al umanității! 3.500 de euro, 5.000 de euro, 10.000 de euro pentru un bebeluș, cine dă mai mult?”, a declarat procurorul Ahmed Chafai. Comerțul cu ființe umane, „sclavia timpurilor moderne”, este interzis, a subliniat el, a relatat Le Figaro în ediția electronică, potrivit Mediafax.

Procurorul a cerut, în cadrul procesului pentru trafic cu bebeluși romi, pedepse importante, de șapte ani, împotriva celor patru romi acuzați că au organizat o rețea de trafic cu bebeluși, vânduți către cupluri sterile de nomazi. Romii au fost acuzați de „trafic de ființe umane”. El a cerut totodată doi ani de închisoare pentru cele două cupluri de cumpărători.

Vânzătorii au fost condamnați la pedepse cuprinse între 18 luni și 5 ani de închisoare și interzicerea ulterioară a intrării pe teritoriul Franței, iar cumpărătorii au fost condamnați la pedepse de doi ani de închisoare, cu suspendare.

 

„Mizeria umană”

Procurorul a denunțat „mizeria umană”, „suferința” protagoniștilor, „avariția” unora dintre ei, „o lume interlopă la limita mafiei” și „dezumanizarea”, într-un dosar pe care l-a rezumat la „crearea unei uzine de bebeluși” de către „un clan familial” în cadrul căruia concubinii au „obligat femeile să-și vândă copiii”.

„Alți bebeluși au fost vânduți”, a dat asigurări procurorul, în contextul în care procesul a vizat patru sarcini, dintre care două au condus la vânzări, iar alte două au eșuat, una deoarece mama a refuzat, până la urmă, să își abandoneze copilul, iar cealaltă întrucât poliția a arestat banda anterior, în urma unui indiciu.

Din clan fac parte patru români, și anume Ilie Ioniță, alias „Tarzan”, personajul central, și trei parteneri ai surorilor sale, Valeriu Roșu, Florian Stan și Florin Coman, cu vârste cuprinse între 25 și 42 de ani. Ei au venit să muncească în Franța. De fapt, căutau în gunoaie, iar unul dintre ei cerșea în Corsica. Ei locuiau în tabere improvizate, hrănindu-se cu ceea ce găseau în pubelele unui supermarket vecin și trimiteau mandate de câte 20-30 de euro pe săptămână familiilor lor din România.

Toți au negat faptele de care au fost acuzați, în pofida probelor, constând în interceptări telefonice și a mărturiilor prin care cumpărătorii au afirmat inițial că era vorba despre donații, iar ulterior au recunoscut, în instanță, că au negociat prețul de cumpărare înainte de naștere, și anume suma de 8.000 de euro și o camionetă Mercedes într-un caz și suma de 8.000 de euro și un autoturism marca BMV vechi, în celălalt.

„Cu privire la trei dintre surorile dumneavoastră, însărcinate, ale căror sarcini au condus la vânzări sau planuri de vânzare, acest lucru necesită explicații”, a subliniat președintele ședinței Fabrice Castoldi. „Este din cauza întâmplării”, i s-a răspuns.

 

Adopții

Avocații inculpaților au pledat pentru eliberare. Avocatul lui Ilie Ioniță și Valeriu Roșu, Daniel Roscio, și-a motivat cererea prin „suferința, mizeria umană și intelectuală” a clienților săi.

Cele două cupluri de cumpărători s-au aflat în banca acuzaților pentru cumpărarea câte unui bebeluș de la una dintre surorile lui Ioniță. Unul dintre cupluri a putut să obțină custodia copilului, care i-a fost luat la 13 luni după ce l-a „achiziționat”. Cuplul vrea să păstreze custodia. Celălalt cuplu, la care copilul a rămas 45 de zile, vrea, de asemenea, să obțină custodia.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!