Consumul de alimente a crescut cu un sfert

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 7 august 2015

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a avansat în iunie cu 7,9% comparativ cu aceeași lună din anul precedent.

Creșterea este ajutată de alimente, băuturi și tutun, unde vânzările s-au majorat cu 22%, și vânzările de produse nealimentare (plus 1%) și de creșterea comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule (plus 1,3%), arată datele Institutului Național de Statistică (INS), citate de Mediafax.

Creșterea vânzărilor de alimente, băuturi și tutun în iunie vine în contextul în care această lună a fost prima în care s-a aplicat TVA redus de la 24% la 9% la alimente și băuturi non-alcoolice.

Miza scăderii de TVA este creșterea consumului, dar și reducerea evaziunii fiscale din anumite domenii așa cum este carnea. Primul sector care a beneficiat de TVA de 9% a fost pâinea, de la 1 septembrie 2013.

Față de luna mai, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a avansat cu 4,2%, în timp ce vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au crescut cu 11,7% (ca serie brută), mai arată datele INS.

În primul semestru, indicatorul a crescut cu 4,8% față de perioada similară a anului trecut, datorită creșterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (plus 11,5%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (plus 5,8%). Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,9%.

 

Bani în plus la buget

Impactul introducerii TVA redusă la alimente de 9% de la 1 iunie a fost unul pozitiv, cu un plus de 400 milioane de lei la bugetul statului, deși Guvernul prognoza un impact negativ pe prima lună de aplicare de 500 milioane lei, a declarat ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici. Raportat la iunie 2014, bugetul a atras 60 milioane de lei în plus în urma introducerii TVA reduse de 9%.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!