Continuă arestările antiteroriste în Franța

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 6 februarie 2015

Trei militari ai unei patrule antiteroriste din orașul Nisa, din sudul Franței, au fost atacați de un bărbat cu un cuțit, marți, fiind ușor răniți. Atacatorul avea cel puțin un cuțit de mari dimensiuni asupra sa, pe care l-a folosit împotriva celor trei militari care patrulau în fața unui centru al comunității evreiești din sudul țării, fiind ulterior reținut, relatează BBC. În acest caz, a fost lansată o investigație privind fapte de terorism, au transmis autoritățile.

Potrivit acestora, se pare că bărbatul, numit Moussa Coulibaly, a fost trimis înapoi în Franța din Turcia, săptămâna trecută, deoarece avea un bilet doar dus către această țară, considerată punct de tranzit pentru jihadiștii din Europa care vor să se alăture extremiștilor islamici ce luptă în Siria și Irak. În vârstă de 30 de ani, atacatorul era de origine din Mali și se pare că n-are legătură cu Amedy Coulibaly, cel care a ucis patru persoane în atacul din magazinul evreiesc din Paris, din 9 ianuarie.

Autoritățile franceze au crescut nivelul de alertă și au întărit securitatea în apropierea clădirilor evreiești, după masacrul de la redacția publicației franceze de satiră Charlie Hebdo și după atacul asupra supermarketului evreiesc din Paris, în urma cărora 16 persoane au fost ucise, pe 7 și 9 ianuarie. Tot săptămâna asta, Ministerul de Interne al Franței a anunțat arestarea a opt suspecți în Paris și Lyon, ca parte a unei anchete privind o celulă teroristă ce îi ajută pe jihadiștii din Siria: „Acești indivizi sunt suspectați că au participat activ în recrutarea de tineri francezi în jihadism.”

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!