Contract cu Gazprom

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 14 decembrie 2009

Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, va construi pentru cel mai mare producător de gaze din lume, gigantul rus Gazprom, o conductă de gaze lungă de 150 km, pe sub Marea Neagră, proiect ce se ridică la 269 milioane de dolari.

„Contractul a fost încheiat la 19 noiembrie, între GSP şi Stroygazmontazh, contractor general al proiectului Olympia, al cărui beneficiar este Gazprom. GSP va construi conducta de gaze lungă de 150 km, din Dzhubga (Rusia) către Soci, care are ieşire la Marea Neagră. Obiectivul este asigurarea cu gaze naturale pentru teritoriul Krasnodar şi a zonei de coastă a Mării Negre, adică Soci şi Tuapse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupului Upetrom, Radu Petrescu, citat de NewsIn. Acesta a precizat că GSP a obţinut acest contract în urma unei licitaţii internaţionale.


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!