Controale în spitale

Articol publicat in sectiunea Social pe data 12 mai 2014

Echipe mixte ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale Ministerului Sănătăţii au început controale în 77 de spitale, care vizează în principal secţiile de chirurgie, şi urmează a fi verificate, printre altele, decontările pentru serviciile medicale şi modul în care sunt făcute internările. Anunţul a fost făcut de ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. 

Oficialul a precizat că echipele vor avea ca obiectiv verificarea modului în care sunt realizate decontările pentru serviciile medicale din spitale, după declanşarea scandalului privind decontările ilegale pentru operaţii făcute la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din București. „Echipele de control vor verifica modul în care sunt făcute decontările, dacă diagnosticele puse la internare corespund intervenţiilor realizate. Totodată, informaţiile sunt coroborate cu datele prezentate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti şi casele de asigurări de sănătate”, a mai spus Bănicioiu, citat de Mediafax.

Controalele se vor încheia în 30 mai, iar concluziile vor fi prezentate în prima jumătate a lunii iunie, de către Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a mai spus Bănicioiu.

Echipele de control vor verifica atât secţiile de chirurgie plastică şi reparatorie, cât şi secţiile de ORL şi ginecologie. 

Spitalele pot închiria spaţii

Pe de altă parte, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, spitalele pot închiria spaţii unor furnizori de servicii medicale, dar şi pentru servicii alimentare sau vânzare de ziare, iar jumătate din bani vor reveni unităţii sau autorităţii care este locator şi cealaltă jumătate va fi virată la bugetul de stat. Sumele cuvenite spitalului vor fi utilizate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea imobilelor aflate în administrarea acestuia sau pentru achiziţia unor dispozitive medicale. Managerii spitalelor spun că în prezent le pot fi reţinuţi toţi banii din chirii sau numai o parte de către primăria care închiriază spaţiile.


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!