Cornel Dinu a împlinit 66 de ani

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 7 august 2014

546 cornel dinuCornel Dinu a împlinit sâmbătă vârsta de 66 de ani. Ajuns la aceeaşi vârstă pe care o are Dinamo, clubul său de suflet, fostul mare jucător şi antrenor a declarat că priveşte cu resemnare modul în care se dezvoltă societatea şi fotbalul românesc la 25 de ani de la Revoluţia din 1989.

Administratorul delegat de la Dinamo a jucat în 454 de meciuri pentru Dinamo şi a marcat 53 de goluri. În tricoul naţionalei, Cornel Dinu a avut 75 de apariţii şi şapte reuşite.

Cornel Dinu este născut în acelaşi an în care s-a născut Dinamo.

„Procurorul” a făcut parte din lotul deplasat de reprezentativa României la Campionatul Mondial din Mexic, din 1970. S-a spus atunci că el, alături de ceilalți jucători ai lui Dinamo, au stat la baza absenței lui Dobrin din primul „11” al naționalei noastre, absență regretată de multe ori și în zilele noastre.

Ca tehnician al echipei din Ștefan cel Mare, acesta a obţinut rezultate remarcabile precum calificarea în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1983-1984) sau cele trei titluri naţionale, obţinute în ediţiile 1983-1984, 1999-2000 şi 2001-2002.

În 2000, a reuşit să obţină un event cu Dinamo, după o victorie cu 2-0 în faţa Universităţii Craiova în finala Cupei României. A fost și selecţioner al României în perioada aprilie 1992- iunie 1993.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!