Costul energiei în Marea Britanie: 106 lire pe lună

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 21 aprilie 2014

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, preţul mediu al energiei electrice în Mare Britanie este de 106 lire lunar. Cifrele oficiale arată că cele mai mari costuri de energie le au gospodăriile din Scoţia, unde factura ajunge la 112 lire pe lună. În Ţara Galilor o factură ajunge la 105 lire, în timp ce în Anglia, aceasta este de 103 lire pe lună. Însă, cele mai mari facturi la electricitate le au locuitorii din Irlanda de Nord, acolo unde cei care deţin o casă plătesc peste 150 de lire, se arată în statisticile ONS.

În Regatul Unit al Marii Britanii, factura cheltuielilor de uz casnic la energie a crescut cu mai mult de jumătate într-un deceniu, de la 69 de lire pe lună cât se înregistra în anul 2002, la 106 lire pe lună în 2012, în ciuda scăderii consumului de energie cu 17%, potrivit ONS.

Raportul oficialilor arată că între 2010 şi 2012, în ţările din Marea Britanie, preţul mediu al facturii la electricitate a rămas acelaşi, în timp ce locuitorii din Irlanda de Nord plăteau deja în 2012 o factură la electricitate de 154 de lire pe lună. Asta înseamnă cu 42 de lire mai mult decât în Scoţia, cu 49 de lire mai mult decât în Ţara Galilor şi cu 51 de lire mai mult decât în Anglia, se mai arată în statistica ONS.

————————————–

„Locuitorii din Marea Britanie au cheltuit în medie 106 lire pe lună pe electricitate în anul 2012, pentru o gospodărie. Cu 55% mai mult decât în anul 2002. Şi iată că acest lucru s-a întâmplat în ciuda unui declin în consumul de energie de uz casnic din aceeaşi perioadă. Valoarea medie de energie utilizată într-o gospodărie a fost cu 17% mai mică în 2012 faţă de 2002. Această creştere a sumei pe care proprietarii de locuinţe o plătesc se poate explica doar prin creşteri ale preţului la energia electrică.”

Citat din raportul ONS

————————————–

Potrivit ONS, costurile mari de energie din Scoţia sunt în concordanţă cu Departamentul de Energie şi Schimbări Climatice (DECC), cifrele privind consumul de energie. Aceeaşi instituţie arată că Scoţia este a doua cea mai mare consumatoare de energie la o mie de locuitori din orice regiune sau naţiune britanică, cu 18% mai mare decât media unui consumator britanic.

————————————–

„Costul ridicat al energiei electrice din Irlanda de Nord poate fi parţial explicat şi prin diferenţa de natură şi de mărime pe piaţa de energie de acolo. Peste tot în Marea Britanie, eventualele diferenţe dintre consum şi cheltuieli sunt foarte mici. Consumul mediu pe lună este uşor mai ridicat în Scoţia faţă de Anglia şi Ţara Galilor, în concordanţă cu cifrele DECC privind consumul de energie pe gospodărie.”

Citat din raportul ONS

————————————–

Cifrele ONS au fost publicate în ziua în care ministrul scoţian Margaret Burgess a anunţat un fond de 60 milioane de lire sterline pentru a reduce sărăcia energetică. Consiliile vor primi fiecare o cotă de 42 milioane de lire sterline, cu restul de 18 milioane de lire sterline puse la dispoziția autorităților locale pentru a dezvolta sisteme pe scară largă.

————————————–

„Creșterea facturilor la energie rămâne o preocupare foarte mare pentru Guvern. Aceste finanţări vor ajunge în sute de case din Scoţia, care vor primi aceste noi măsuri, cum ar fi izolarea pereţilor, şi vor ajuta astfel familiile care trăiesc în frig pentru a putea face faţă cheltuielilor. Finanţarea se va distribui autorităţilor locale din întreaga Scoţie, inclusiv în zonele rurale şi insulare şi va include dispoziţii specifice pentru gospodăriile din mediul rural. Investiţia va sprijini astfel şi va susţine industria celor care se ocupă cu izolarea pereţilor din Scoţia, generând noi locuri de muncă. În acest moment, facem tot ce ne stă în putinţă pentru a oferi o gamă cât mai largă de măsuri de eficiență energetică a gospodăriilor individuale și a autorităților locale. Suntem în mod activ în legătură cu consiliile și companii energetice pentru a ne asigura că Scoția va obține cota sa echitabilă a fondurilor pentru programele de eficiență. Acest lucru ar reduce facturile de energie cu aproximativ 5% – sau în jur de 70 de lire pe an.”

Margaret Burgess, membru în Parlamentul Scoţiei

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!