Criminalul Marianei Popa, la tribunal

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 18 noiembrie 2013

Un bărbat de 20 de ani a fost reţinut sub acuzaţia de comitere a crimei din cartierul est-londonez Ilford, în urma căreia şi-a pierdut viaţa românca Mariana Popa, originară din comuna Luciu, judeţul Buzău.

Farooq Shah, de 20 de ani, care locuieşte pe strada Station Road din Forest Gate, din estul Londrei, a compărut în faţa tribunalului Barkingsade Magistrates Court, sâmbătă, 9 noiembrie. Informaţia a fost transmisă prin intermediul ziarului local Ilford Recorder, într-un articol publicat în ediţia din 8 noiembrie a publicaţiei. Procesul a continuat miercuri, 11 noiembrie, când criminalul a fost prezentat în faţa juraţilor la tribunalul din cadrul Central Criminal Court, cunoscut sub numele de Old Bailey.

Mariana Popa avea 24 de ani şi a fost ucisă în noaptea de 28 spre 29 octombrie pe o stradă aglomerată, în districtul metropolitan Ilford din nord-estul Londrei. Românca a fost prezentată de presa britanică drept „o prostituată originară din România”.

Examinarea medico-legală a decedatei a fost efectuată în 29 octombrie în cadrul East Ham Mortuary şi a stabilit că românca a murit din cauza hemoragiei provocate de plăgile produse prin înjunghiere în zona pieptului, a informat ziarul local Ilford Recorder din 1 noiembrie.

Tânăra de naţionalitate română a fost văzută de mai mulţi martori în timp ce încerca să îşi menţină echilibrul într-un spaţiu comercial unde se servesc produse fast-food, numit Pizza and Chicken 4 U. Ea a căzut apoi pe podea. Totul s-a întâmplat aproape de intersecţia dintre Ilford Lane cu strada Loxford Lane, puţin după miezul nopţii, conform declaraţiilor celor care au fost de faţă. O echipă de paramedici a intervenit imediat acordând tinerei primul ajutor. Ea a fost apoi transportată la Royal London Hospital, unde a decedat la ora 2:00 noaptea, în urma sângerării abundente.


Etichete: , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!