Cristina Bălan: „Gemenii mei au sindromul Down!”

Articol publicat in sectiunea Monden pe data 25 martie 2016

Cristina Balan_Vocea Romaniei

Cristina Bălan, câștigătoarea trofeului Vocea României, face o mărturisire șocantă. Artista este mama a doi copii speciali, diagnosticați cu sindromul Down. Cântăreața nu a făcut publică drama prin care trece pentru a nu influența publicul de la Vocea României, însă acum recunoaște că și-a dorit să câștige trofeul pentru a veni în ajutorul copiilor care suferă de această afecțiune.

„Îmi caut cuvintele de mai bine de o lună pentru această zi. Acele cuvinte care să descrie măcar în parte ce este în sufletul nostru, ce este în sufletul unui părinte care se confruntă cu o situaţie similară. Am ajuns la concluzia că este imposibil. De oricâtă empatie ar da dovadă un om, nu poate înţelege întocmai ce este în sufletul unui părinte care are un pui (sau mai mulţi) special. În cadrul competiţiei «Vocea României», am spus în repetate rânduri că există un motiv pentru care Cristina a ales să participe. Ei, minunile noastre, copiii noştri – Toma şi Matei -, dar şi cei aproximativ 50.000 de copii din ţară diagnosticaţi cu sindromul Down, ei sunt motivul”, a scris soțul Cristinei Bălan.

Cristina și soțul ei au acceptat pentru prima dată să vorbească despre drama prin care trec. De doi ani, se luptă cu o afecțiune cumplită, dar și cu sistemul medical din România. Vizibil afectată de problemele cu care se confruntă copiii ei, Cristina povestește momentul șocant în care a aflat diagnosticul.

„Medicul tăcea, genul ăla de tăcere din care îţi dai seama că ceva se întâmplă. Mi-a spus că Toma are nişte markeri de Sindrom Down. Nu am avut nici o reacţie, medicul părea mai afectat decât mine. Mi-au spus că pot să fac avort. M-a durut cel mai mult asta, că era o sarcină defectă şi mi se părea o situaţie care ţinea de alegere. Am auzit păreri care ard pe suflet. Arunci copilul, dacă se îmbolnăveşte între timp?”, a mărturisit Cristina pentru Pro TV.

Diagnosticați cu sindromul Down, băieții Cristinei Bălan nu beneficiază de sprijinul statului român. Ba din contra! Pe lângă trauma provocată de această afecțiune, artista povestește chinul prin care trec părinții și copiii aflați în situații similare. Tocmai de aceea, Cristina vrea să folosească banii câștigați la Vocea României pentru a duce o campanie de conștientizare și de ajutorare a victimelor sindromului Down.

 „Când băieţii aveau un an şi am fost cu ei la un control medical, medicul ne-a dat afară, pentru că i-am spus că sindromul Down nu este o boală. Medicul nu mi-a recomandat să fac anumite teste în timpul sarcinii. E un fel de scârbă cum se uită medicii la ei. E ca şi cum aceşti copii sunt nişte rebuturi. E o condiţie genetică definitivă. S-ar putea să greşesc, dar deseori am impresia că medicii se uită uneori ciudat la băieţii mei, parcă spun că sunt defecţi. Sunt copii speciali, iubitori. Ne dorim să înfiinţăm un ONG pentru copii diagnosticaţi cu Down”, a mai adăugat aceasta.

Sindromul Down este o afecţiune cromozomială, prezentă la un copil dinainte de naştere, încă din momentul conceperii. Oamenii cu această afecţiune prezintă un grad de dificultate la învăţare, diferit de la persoană la persoană şi imposibil de apreciat în momentul naşterii.

 

Blamată că nu a avortat, artista răspunde criticilor

Vedeta a făcut mărturisirea nu dintr-o dorință de mediatizare sau victimizare, ci cu ocazia zilei naționale a celor care au fost diagnosticați cu acest sindrom. Doar că reacțiile au fost neașteptate. Mii de oameni au acuzat-o pe Cristina Bălan că nu a pus capăt sarcinii, deși era deja avansată, la 24 de săptămâni. Șocată și îndurerată, artista a reacționat imediat, trimițând o scrisoare cutremurătoare celor care o judecă și o critică.

„Scrisoare deschisă către primatele superioare:

Da, recunosc, am greșit. Sunt vinovată de non-ucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun. Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor de ieri, sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii, în pântec. Eu încă încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini și să înțeleg cum de au putut scoate asemenea inepții și, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă sigur nu. (…)

De unde putem ști ce destin măreț poate avea o persoană cu dizabilitate și câte suflete poate inspira prin exemplul personal?

Cum poți judeca totul numai după niște standarde implementate în conștiința noastră ca niște microcipuri?

Și, repet, cum poți ști că pruncul tău, născut tipic și sănătos, nu va avea o dizabilitate dobândită pe parcurs? Autism, accident, diabet, epilepsie… Ce ai face cu «defectul»? Atunci l-ai ucide? Și dacă te arăți revoltat de această idee, spune-mi, te rog, diferența între a ucide un bebeluș de 24 de săptămâni și unul de 52 de săptămâni. E cam trist dacă dragostea ta față de o ființă e condiționată de «perfecțiune».

Nu, n-am să fiu ipocrită să spun că eu îmi doream copii cu Sindromul Down, în defavoarea unora tipici (sau normali, cum le spui tu). Dar știi de ce? Tocmai pentru că trăim acest separatism între tipici și speciali. Dacă ar fi după multe primate, cei speciali ar trebui să stea cuminți și adunați în centrele lor, să nu mai lezeze sufletele sensibile ale celor care se uită la ei pe sub sprâncene, ca la niște curiozități. (…)

Nu poți să dezbați așa ceva. Adică… ce răutate să te lase inima să spui despre acești copii??? Că ce? Că existența lor te incomodează? Oops, perfecțiunea ființei tale e amenințată de defectele unor indivizi pe care nu-i înțelegi? Să nu-mi spui că te interesează viața lor, felul în care sunt îngrijiți sau ceea ce simt (căci da, ei simt, nu acolo sunt dizabilitați ei, ci tu).

Ce mi s-a reproșat? Că n-am făcut teste gen(etice). Niște minți luminate (cu led) au găsit soluția care putea să prevină această «nenorocire», acest «blestem» (culese tot din popor, dar nu din orale, ci din virtuale).  Noroc că sunt oameni care au scris, ca răspuns dat acestor luminați, că au făcut teste peste teste (cu rezultate bune) și după naștere, surpriză! Copilul avea SD sau altele. Ca să nu spun că știu eu un caz al unei femei gravide, care și-a facut triplul test (cu șurub, ca să mai glumim) și rezultatele arătau că bebe are SD.

Mama a fost sfătuită, nu-i așa, să avorteze, că doar nu-i mare lucru să ucizi ceva ce nu e la vedere. E doar o noțiune abstractă, nu o viață…  Cu toate sfaturile «de bine», femeia a decis să-și păstreze copilul, din banalul și insignifiantul motiv că e al ei și, na, îl cam iubește (săraca, de la sarcină îi erau amețiți neuronii, nu?).

Ei bine, copilul s-a născut sănătos, voios și mai tipic decât diCaprio (adică fără bau-bau de SD).

Stau și mă întreb… dacă femeia respectivă avorta și medicii se prindeau că testul a fost cam eronat, oare se simțea cineva vinovat? E retorică, știu mentalitatea măcelarului.

Altă chestiune care mă bulversează total: cum e posibil ca atâția oameni frumoși, calzi, inteligenți, talentați (care au copiii speciali) să simtă nevoia de izolare, nevoia de a se ascunde, de a fugi, doar pentru că tu, ăla de te uiți strâmb la orice e diferit și mai puțin perfect ca tine, nu ești capabil de a le accepta copiii, frații etc? Fac parte dintre ei. Poate n-oi fi nici frumoasă, nici deșteaptă, nici caldă (e drept că am mâinile și labele reci mai mereu. Labele, da, că nu tot piciorul e rece), însă tendința de izolare o simt. Asta pentru că tu, primată superioară, mă privești cu dispreț, superioritate, reproș, dezgust și intoleranță. Nu avem loc în lumea ta plină de abilități? (…)

În încheiere, nu, nu sunt mai păcătoasă decât tine. Copiii mei nu sunt niște legume. Nici nu «suferă» de sindrom Down. Nici bolnavi nu sunt (ba aș îndrazni să spun că imunitatea lor e mai bună decât a multor tipici). Dar dacă nu poți mai mult decât să faci afirmații stereotipice, din spatele unui gadget, atunci felicitări, ești o primată superioară! Și-ți doresc să nu ai niciodată un copil special. Nu, nu pentru că ar fi o nenorocire, ci pentru că nu ai putea face față, iar acel suflet ar merita, oricum, infinit mai mult. De exemplu, un OM!”, a scris Cristina Bălan pe pagina ei de Facebook.

Scrisoarea Cristinei Bălan se adresează celor care i-au reproșat faptul că nu și-a ucis copiii înainte de naștere. Sunt însă zeci de mii de oameni care i-au transmis artistei, pe paginile de socializare, încurajări și felicitări pentru ceea ce face. Cristina a câștigat 100.000 de euro la Vocea României, bani pe care îi va folosi în totalitate pentru înființarea unui ONG care să ajute copiii diagnosticați cu Sindromul Down. Între timp, artista pregătește o piesă nouă cu Tudor Chirilă, antrenorul ei de la Vocea României.

Autor articol: Bianca Radulescu
Etichete: , , ,

Comentarii

O parere la “Cristina Bălan: „Gemenii mei au sindromul Down!””

  1. Alina Spune:

    Felicitari Cristina!!! Te felicit pentru decizia luata! Lucrez cu copiii speciali si stiu foarte bine ce simt ei si ce suflet imens pot avea acesti copii speciali, trebuie doar sa-i intelegi si sa-i tratezi la fel cum ai dori si tu sa fi tratat, adica – bine. Restul vine de la sine, nimic mai mult- si acest lucru l-am spus pentru cei care „sunt deranjati” de acesti copii sau parintii acestora! Noi nu suntem Dumnezeu sa decidem, iar daca Dumnezeu le-adat viata, inseamna ca are un plan doar de El stiut cu aceste minuni, iar noi, asa zisii „perfecti”, nu avem nici un drept sa le luam viata!!!Da, sunt minuni, pentru ca orice este creeat de Dumnezeu este o minune! Felicitari mamelor care au ales sa respecte voia Divina. Suntem poate prea mici sa intelegem unele lucruri, dar Dumnezeu stie de ce! O mama adevarata, nu-si ucide pruncii din pantec, indiferent de rezultat, ci lupta din rasputeri sa-i sprijine pana va „inchide ochii”, caci datoria de mama trebuieste atribuita inca din momentul conceperii, iar aceasta nu este nici pentru o secunda, nici pentru un minut, nici pana cand copiii implinesc 18 ani, ci pentru o viata! Felicitari Cristina!!!!Sa nu incetezi niciodata sa lupti pentru minunile tale, indiferent de cine sau ce ti-ar spune!!!

Spune-ti si tu parerea!