Criticati pentru neglijenta fata de ariile protejate

Articol publicat in sectiunea Social pe data 21 decembrie 2009

Romania este singura tara din Uniunea Europeana care nu da niciun ajutor guvernamental pentru reteaua de arii protejate, desi acestea joaca un rol foarte important in reducerea emisiilor de dioxid de carbon din atmosfera, se arata intr-un raport al organizatiei de mediu World Wide Fund for Nature (WWF). Organizatia reaminteste ca, in luna septembrie a acestui an, statul roman a fost dat in judecata la Curtea Europeana de Justitie pentru incalcarea prevederilor tratatului de aderare referitoare la managementul ariilor protejate. „Procesul de desemnare a zonelor protejate a fost tratat fara seriozitate, iar in ceea ce priveste structurile de management, Romania este singura tara din UE care nu ofera niciun fel de sprijin guvernamental pentru reteaua de arii protejate. Zonele protejate sunt declarate doar pe hartie, fara a avea clarificata modalitatea de administrare, fara o autoritate nationala de coordonare si resurse alocate de la bugetul statului pentru administrare si fara a avea aprobate masuri de mentinere a statutului favorabil de conservare pana la elaborarea planurilor de management pentru aceste zone”, se precizeaza intr-un comunicat, citat de NewsIn.

WWF mai atrage atentia ca acest lucru este cu atat mai grav, cu cat Romania este una din tarile cele mai bogate in ceea ce priveste valorile si resursele naturale din UE, iar ariile protejate reprezinta o solutie eficienta si ieftina pentru atenuarea impactului schimbarilor climatice. Totodata, ariile protejate sunt adevarate scuturi de aparare impotriva dezastrelor naturale, oferind spatiu pentru scurgerea inundatiilor, stabilizand solurile, evitand astfel alunecarile de teren si protejandu-ne de ravagiile furtunilor. In plus, acestea asigura conservarea resurselor naturale, fara de care omenirea nu ar avea parte de hrana si apa curata si fara de care multe dintre comunitati nu ar putea supravietui. 33 dintre cele 100 de metropole ale lumii isi procura apa pentru populatie din arii protejate.

 

Bucurestiul, campion la poluare

Pe de alta parte, Bucurestiul s-a clasat pe ultimele locuri in Indexul European al oraselor verzi realizat de The Economist Intelligence Unit, ocupand locul 28 din 30, cu un punctaj de 39,14 din 100. Sofia si Kievul sunt singurele orase mai poluate dintre cele evaluate. Cele mai verzi orase sunt, in ordine, Copenhaga (cu un punctaj de 87,31 din 100), Stockholm (86,65) si Oslo (83,98). Topul a fost realizat in functie de opt factori: emisiile de dioxid de carbon (CO2), resursele de energie, densitatea cladirilor, transporturile, resursele de apa, cantitatea deseurilor, calitatea aerului si politica mediului, potrivit Mediafax.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!