CSM București, wild card pentru EHF!

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 5 iunie 2014

537 csm bucurestiPreşedintele clubului CSM Bucureşti, Constantin Căliman, a anunțat în cadrul unei conferinţe de presă că echipa de handbal feminin pe care o conduce are şanse de a evolua în cupele europene în sezonul viitor, fiind destul de posibil să primească un wild card pentru Cupa EHF.

„Weekendul ăsta voi fi la Koln şi voi avea o întâlnire cu board-ul federaţiei europene. Am trimis deja materialele, suntem în discuţii pentru a primi un wild card pentru Cupa EHF şi sunt şanse foarte mari, din câte am înţeles eu, şi sper să îl primim”, a spus Căliman.

Bucureştiul își doreşte să organizeze în 2017 Final Four-ul Ligii Campionilor în anunțata sală polivalentă care va fi construită în Capitală, a mai spus Căliman.

„Board-ul EHF va fi prezent la Trofeul Bucureşti 2014, din august, la care vor participa Buducnost, Rostov Don, Bietigheim, campioana Turciei Murat Paşa. Din păcate, am fost informaţi că Viborg nu mai poate participa, pentru că are un meci în campionatul intern. Vom invita altă echipă. Atunci vom depune scrisoare de intenţie pentru a organiza Final Four-ul din 2017 la Bucureşti şi vor avea ocazia să vadă şantierul viitoarei săli polivalente”, a spus oficialul.

CSM Bucureşti a ocupat locul 7 în Liga Naţională anul acesta, ratând fără mari probleme participarea în cupele europene.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!