Cu cine se va alia Dan Diaconescu?

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 5 iunie 2014

Dan Diaconescu, lider al PP-DD, a declarat, luni seara, că se va alia cu cei care vor accepta cele mai multe dintre cerințele partidului său, printre care se numără votul obligatoriu sau „interzicerea migrației parlamentare”. Declarațiile au fost făcute în contextul în care, ca urmare a formării alianței PNL-PDL, care, conform premierului Victor Ponta, va avea majorități în „cam toate” județele, au loc discuții în vederea creării unei posibile alianțe PSD-PP-DD. De asemenea, mai devreme, Diaconescu a lansat un apel pentru formarea unei mari alianțe anti-Băsescu.

„E momentul nostru. (…) Este prima dată când partidul nostru este foarte curtat. După ce au fost admonestați că nu se pricep la politică, consilierii noștri (locali și județeni – n.r.) sunt foarte căutați. (…) Se transformă peste noapte în partid de viceprimari și vicepreședinți de consilii județene. (…) Peste noapte eram cei mai deștepți oameni”, a spus liderul PP-DD la România TV. Deși a negat că poartă negocieri pentru o alianță cu PSD, Diaconescu a recunoscut că secretarul general al PP-DD, Liviu Neagu, s-a întâlnit cu vicepremierul Liviu Dragnea, pentru discuții legate de stabilirea unei majorități în Consiliul Județean Teleorman. „Mă voi alia cu primii care vor veni alături de mine și vor satisface o părticică din cererile mele vechi de doi ani”, a spus el.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!