CU GÂNDUL LA PENSIE…

Articol publicat in sectiunea Bani, taxe şi beneficii, Reportajul săptămânii pe data 10 martie 2014

Diaspora romaneasca_Cu gandul la pensie

Complex şi complicat. Aşa li se pare multora dintre români sistemul de pensii din Marea Britanie. Doar cei care se îndreptă vertiginos către pragul de 40 de ani stau foarte bine la capitolul „informare”. Ei sunt şi cei care au luat în calcul pensia privată… pensia care pare a fi cea mai căutată de către românii care fie au lucrat, fie încă lucrează ca şi persoane self-employed. Avantaje au doar angajaţii.

Astfel, fiecare an în care românii au lucrat legal în Marea Britanie va cântări la momentul stabilirii valorii totale a pensiei, odată cu vârsta de pensionare. Perioada de muncă petrecută pe meleaguri britanice se va adăuga la vechimea în muncă, chiar dacă pensionarul va rămâne să trăiască aici, în ţara natală sau în oricare alt stat al Uniunii Europene.

Românii care lucrează şi plătesc contribuţii sociale pe teritoriul Marii Britanii pot beneficia de următoarele prestaţii sociale odată cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia britanică în ceea ce priveşte încetarea activităţii pentru limită de vârstă: pensiile de stat, care includ pensia de bază şi pensia suplimentară, şi pensiile private, care includ pensiile ocupaţionale şi pensiile personale. Citiţi pe larg despre toate acestea în reportajul din acest număr.

 

 

Spre o bătrâneţe frumoasă…

 

Românii sunt oamenii care se simt bine în prezent dacă au viitorul asigurat. Astfel că mulţi dintre cei care au ajuns la vârsta de 40 de ani au început să se intereseze, să se informeze şi chiar să aplice pentru pensiile private, având în vedere că cei mai mulți au lucrat în ultimii ani ca şi persoane fizice autorizate (self-employed). Şi cum în astfel de cazuri, contribuţiile lor sociale sunt mult mai mici faţă de cele ale românilor care au lucrat ca angajaţi, foarte mulţi sunt cei care au început deja să îşi asigure o bătrâneţe… frumoasă şi lipsită de griji.

Diaspora Românească a vorbit cu câţiva români care fie s-au înscris în astfel de programe, fie se gândesc să aplice, dar şi cu cei care au ieşit la pensie de mai bine de un deceniu.

 

Pensia privată

Ionuț Marinescu are 46 de ani și este unul dintre românii care s-au gândit la pensie. A ajuns în Marea Britanie în urmă cu șapte ani și încă de pe atunci avea gândul de a-și asigura bătrânețile. Dacă ar fi lucrat ca angajat, lucrurile ar fi fost cu mult mai simple, spune românul, însă statutul de self-employed l-a determinat să se intereseze din timp despre tot ce înseamnă sistem de pensii în Marea Britanie.

„M-am gândit la pensie încă de când am venit în Londra, am citit foarte mult şi am văzut că lucrând în această ţară ca persoană self-employed, pensia de bază pe care o acordă statul britanic este de 100 de lire pe săptămână. Acest lucru după ce ai o contribuţie totală de minimum 30 de ani, dacă nu mă înşel… 44 de ani ar fi în mod corect, dar se ia în calcul începând de la 30 de ani. Dacă, de exemplu, ai lucrat doar 25 de ani, atunci beneficiezi doar de 25% din această pensie de bază. Şi astfel, pensia este destul de mică în condiţiile în care locuieşti aici, în Marea Britanie. Pentru un român care lucrează aici 10 ani de zile şi are o pensie de 100 de lire pe lună, la care se adaugă şi pensia din România, deja contează foarte mult şi poate trăi în ţară, regeşte, dar aici 400 de lire pe lună nu este mult. Aşa că am început să mă interesez de sistemul de pensii private”, a declarat, pentru Diaspora Românească, Ionuţ Marinescu.

 

Primul pas, informarea

Perioada în care a început să se informeze despre pensiile private s-a nimerit a fi chiar în timpul în care banca la care Ionuț avea cont bancar organiza întâlniri cu reprezentanţii din domeniul financiar.

„Am aflat că banca la care am cont, şi anume HSBC, avea mai multe contracte de colaborare cu cei din domeniul financiar (Financial Advisor) şi astfel, îşi invitau clienţii să discute mai multe lucruri despre situaţia financiară şi le propuneau tot felul de oferte. M-am prezentat la o astfel de întâlnire şi mi-au arătat mai multe soluţii… aveau o agendă de discuţii pe care se afla ce fel de asigurări pot să fac şi anume: asigurări de viaţă pentru familie, asigurări de sănătate, asigurări de muncă şi una dintre cele mai importante era pensia privată”, povesteşte românul în vârstă de 46 de ani.

————————————

„Plătesc 40 de lire pe lună şi statul contribuie cu încă 10 lire la depunea mea. Doar că mi s-a atras atenţia că este o sumă mică, având peste 40 de ani. În general, oamenii încep mult mai devreme, de la 30 de ani. Tinerii sunt mult mai stimulaţi şi au mai multe avantaje. Plus că există un barem de vârstă şi deja la un moment dat, nici nu mai poţi contribui. Deci, dacă nu ai început din timp şi să spunem că vrei să contribui după 50 de ani, nu se poate… decât dacă faci contribuţii mari, în astfel de cazuri nu se mai discută sume mici. Chiar mi-au spus că această contribuţie de 40 lire ar fi fost mult mai avantajoasă pentru un tânăr care contribuie pe termen lung.”

Ionuţ Marinescu, 46 de ani, face parte dintr-un program de pensii private

————————————

 

Rată lunară… la pensie

Fără să stea prea mult pe gânduri, Ionuţ s-a înscris într-un program prin care contribuie lunar la bătrâneţile sale cu 40 de lire pe lună. Deocamdată, atât îşi permite, însă pe viitor îşi doreşte să poată oferi mai mult.

„Fiind interesat de acest lucru, cei de la bancă mi-au propus un program prin care statul britanic contribuie cu 20% din suma pe care eşti de acord să o fixezi ca şi contribuţie lunară. De exemplu, în cazul meu… eu am optat să contribui cu 40 de lire pe lună şi statul completează cu încă 10 lire, deci 50 de lire pe lună… este un program bun prin care se încearcă stimularea acestui lucru. Nu ştiu sigur până la ce sumă maximă se poate contribui, dar aceasta a fost propunerea pe care mi-au făcut-o mie. Eu mi-am fixat deocamdată această sumă pentru o pensie nu foarte mare, atât am considerat că îmi pot permite în acel moment”, spune Ionuţ Marinescu.

 

1.000 de lire… pensie

„Am fost surprins că mi-au calculat exact data pensionării… mi-au dat un grafic şi mi-au arătat… uite asta este contribuţia ta şi în anul 2033, te vei pensiona”, povesteşte românul de 46 de ani, care speră că în cei 19 ani rămaşi să poată contribui mai mult, astfel ca pensia să fie cât mai mare…

„Chiar dacă există o înţelegere internaţională la nivelul Uniunii Europene şi se ţine cont de anii munciţi şi în România… ei m-au tratat ca pe un rezident britanic care începe la 40 de ani să contribuie la sistemul de pensii private. Le-am spus că mi-ar plăcea să am o pensie de cel puţin 1.000 de lire pe lună… şi mi s-a spus că este realizabil, atât timp cât încep cu această sumă de 40 de lire, dar pe măsură ce îmi vor creşte posibilităţile financiare, voi mai putea creşte contribuţia şi atunci fără probleme voi ajunge la 1.000 de lire până în anul 2033. Am intrat în acest program în urmă cu trei ani şi anual primesc un grafic cu contribuţiile mele. De fapt, asta înseamnă pensie privată, banii aceştia se reinvestesc… sunt nişte fonduri de investiţii, iar graficele îmi arată cum a evoluat investiţia respectivă în fonduri”, spune românul.

——————————————

„Pensia de bază, cea de 400 de lire pe lună, este valabilă numai pentru cine lucrează; în plus, angajaţii cărora li se reţine lunar din salariu, mai mult decât contribuţia aceea pe care o plătim noi cei care suntem self-employed, pe lângă pensia de bază, mai au pensia suplimentară… deci ca angajat, dacă plăteşti pensie privată, nu se mai acordă cea suplimentară. Deci, ori plăteşti mai mult şi primeşti pensia suplimentară pe lângă pensia de bază ori renunţi la pensia suplimentară şi rămâi numai cu cei 400 de lire şi poţi aplica pentru pensie privată şi astfel poţi contribui tu cât vrei… Eu cred că este mai avantajos ca angajat… pentru că se ocupă statul de tot.”

Ionuţ Marinescu

—————————————–

 

 

14 de ani de pensie britanică

 

Domnul George Mărdărescu este, fără doar şi poate, unul din primii români care au ajuns pe pământ britanic în vremurile în care mulţi nici nu îndrăzneau să viseze să treacă graniţa. Mai exact, a ajuns în Londra în anul 1981, când avea 49 de ani. „Atunci am venit să vizitez nişte companii englezeşti, pentru a le îndruma cum să facă schimburi comerciale cu România”, spune românul din Bucureşti, acum în vârstă de 81 de ani.

„Pe vremea aceea, la noi în ţară, era regimul ceauşist, şi normal că având această deschidere şi această şansă de a pleca din România, nu am stat prea mult pe gânduri… mi-a plăcut să rămân aici”, povesteşte domnul Mărdărescu.

„Eu am lucrat aici… am fost angajat şi apoi împreună cu un partener, am avut o firmă. Când am venit eu aici, în anul 1981, ştiam că trebuie să lucrezi minimum 12 ani ca să te încadrezi la pensia de bază. Eu am lucrat în jur de 15 ani. Nu am ştiut niciodată cum se calculează, era complicat; şi acum este complicat. La un moment dat, după câţiva ani, mi-am făcut şi o pensie privată… acum primesc pensia de la stat plus o parte de la cea privată, se acumulează suma”, spune domnul George Mărdărescu, care a ajuns în Londra în urmă cu 33 de ani.

Aşa cum privesc mai toţi românii, sistemul de pensii din Marea Britanie pare unul complicat. Şi avem confirmare de la un român care primeşte pensie de la statul britanic de mai bine de un deceniu.

——————————————–

„Eu am început să plătesc în fiecare lună pensie privată, cred că 100 de lire pe lună. Mai mult de cinci ani am contribuit. În Anglia am început să iau pensie din anul 2000, deci 14 ani. Mi se pare un calcul complicat… am văzut că este pensia de bază la care se adaugă anii în care ai lucrat, apoi încă ceva în funcţie de vârstă, mi se pare un sistem complicat.”

George Mărdărescu, 81 de ani, pensionar în Marea Britanie

——————————————–

 

 

Tinerii se gândesc şi ei la viitor

 

Cu gândul la pensii sunt şi românii care abia au trecut de pragul celor 30 de ani. Chiar dacă mai au de trăit şi de muncit încă pe atât, ei au luat în calcul varianta pensiilor private. Cristian L. are 33 de ani, lucrează în prezent ca angajat, însă doar part-time, şi spune că dacă nu îşi va găsi în viitor un loc de muncă cu normă întreagă, va începe să plătească pensie privată.

„M-am gândit la viitor, dar deocamdată nu îmi permit să plătesc o pensie privată, dar în câţiva ani, cred că voi începe şi eu, dacă nu mă voi angaja full-time. Dacă se va întâmpla, îmi voi putea lua această grijă de pe cap. Este altceva când eşti angajat cu normă întreagă, pentru că ţi se reţine o sumă mult mai mare, şi astfel nu este nevoie să faci aceste demersuri. Doar mergi la serviciu… şi îţi aştepţi pensia”, crede de cuviinţă tânărul în vârstă de 33 de ani.

——————————————

Viața la pensie

 

„Viaţa la pensie este frumoasă… este mult mai liniştită. Nu trebuie să te trezeşti dimineaţă să mergi la birou sau la serviciu. Te bucuri mai mult de lucrurile mărunte. Pensia se poate primi săptămânal sau lunar, dar eu am optat să o primesc lunar.”

George Mărdărescu

——————————————

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

2 pareri la “CU GÂNDUL LA PENSIE…”

  1. George Spune:

    Sunt in Anglia din 1999 si am avut un prieten care era Roman de 92 de ani dar din pacate a murit in urma cu 3 ani.Am citit mai sus de in domn pe nume George Mardarescu care spune-ti ca a venit in Anglia in 1981.E bine fostul meu prieten care mentionez este tot roman era in Anglia dupa razboi.Va rog nu mai duceti lumea in eroare si daca vreti sa aflati despre pensie informativa de pe paginile lor oficiale.

  2. Grigore .Didina Spune:

    Vreau sa stiu cum este in Romania ?am lucrat f.putin , acum nu lucrez, sunt artist plastic, profesoara,(46)cum pot sa ma înscriu sa cotizez pentru pensie privată? Poate cineva sa ma ajute cu informatii ?? Multumesc

Spune-ti si tu parerea!