Cu părinții la discotecă

Articol publicat in sectiunea Social pe data 8 mai 2015

club23Minorii de până la 16 ani nu mai au voie să intre neînsoțiți în cluburi, baruri și discoteci. Măsura este prevăzută într-o propunere legislativă de instituire a unor măsuri de protecție pentru minori, inițiată de senatorul PNL Sebastian Grapă și adoptată de plenul Senatului.

Guvernul a transmis, inițial, un punct de vedere negativ la propunerea legislativă, ulterior revenind asupra deciziei și dând un aviz favorabil, potrivit Mediafax.

„Mulțumesc pentru schimbarea de poziție (…) Mă bucur extrem de mult că în sfârșit putem să discutăm despre o simbioză, în care toate părțile au ceva de oferit și de acceptat”, a spus senatorul liberal despre susținerea inițiativei sale de către Executiv.

Propunerea legislativă reglementează măsuri de protecție a minorilor, în vederea asigurării dezvoltării acestora într-un mediu sănătos.

Astfel, prin proiectul de lege, se interzice accesul minorilor care nu au împlinit 16 ani, neînsoțiți, în unitățile de alimentație publică, respectiv baruri, cluburi, discoteci, unde se comercializează băuturi alcoolice și tutun.

De asemenea, se interzice comercializarea produselor alcoolice și din tutun tuturor persoanelor care nu au împlinit 18 ani și transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a băuturilor alcoolice și din tutun minorilor sub 18 ani.

Propunerea legislativă prevede, la sancțiuni, posibilitatea suspendării activității localului pe o perioadă de 30 de zile, pentru comercializarea de astfel de produse către minori. La capitolul amenzi, încălcarea legii se pedepsește cu amendă de la 500 la 1.500 de lei.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!