CUI ÎI PASĂ DE 1 DECEMBRIE?

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 1 decembrie 2014

Diaspora romaneasca_Cui ii pasa de 1 decembrie

1 decembrie este Ziua națională a României, chiar dacă semnificaţia ei este sau nu apreciată.

Pentru mulți dintre românii din țară, data de 1 decembrie este aşteptată mai ales pentru că este declarată oficial ca zi nelucrătoare. Alţii, însă, o preţuiesc şi o sărbătoresc cu bucurie, amintindu-şi de momentul istoric al Unirii Principatelor. În fine, unii contestă alegerea acestei zile de sărbătoare doar pentru că este situată la începutul sezonului rece.

Pentru românii stabiliți în străinătate, semnificația evenimentului este, însă, diferită. Ea poate însemna nostalgia pentru „acasă” sau un pretext pentru re-întâlnirea cu conaționalii ori cu tradițiile și valorile care ne leagă de România; sau poate fi doar un prilej de furie și revoltă față de o țară îndepărtată și nerecunoscătoare.

Dincolo de semnificații, 1 decembrie este ziua în care ne gândim la România, oriunde ne-am afla…

 

 

Dragoste şi revoltă

 

Stând de vorbă cu românii din Marea Britanie, sărbătorirea Zilei naţionale a României în Regatul Unit pare săracă. Numărul celor care se declară marcaţi de semnificaţiile acestei zile este mic. Puţini sunt şi românii care aleg să se bucure de 1 decembrie în casele lor, dincolo de festivităţile puse la cale de organizaţii, asociaţii ori autorităţi.

 

Despre iubirea de ţară

Sărbătoarea naţională a României de la 1 decembrie poate fi considerată prilej de bucurie doar pentru românii care se gândesc la istoria ţării lor natale, la tradiţii şi valorile românismului. În schimb, pentru cei care se gândesc la prezent, sărbătoarea se transformă în frustrare, furie şi revoltă… Aşa consideră Constantin Tănase, un tânăr de 35 de ani care a trăit timp de peste zece ani în Regatul Unit.

„1 decembrie – Ziua naţională – se sărbătoreşte existenţa României, lucru pentru care ar trebui să fim mândri şi cred că suntem mândri. Când ne gândim la istoria ţării noatre, totul este perceput, cumva, idealizat. Atâta timp cât se cântă muzică populară şi se servesc mâncăruri tradiţionale, totul este excelent. Dar se sărbătoreşte o ţară idealizată, în care fiecare dintre noi şi-ar dori să trăiască. Cred că o mare parte dintre românii aflaţi acum în străinătate vor să se întoarcă acasă. Ei simt România ca pe o ţară plină de căldură, care îi face să se simtă în lagul lor. Doar că, atunci când revin, încep să facă, vrând-nevrând, comparaţii cu statele occidentale prin care au călătorit. Şi atunci lucrurile se complică…”, crede Constantin.

Totuşi, dragostea faţă de ţara natală nu este doar o sintagmă fără conţinut. „Există o iubire de ţară, fără îndoială. Exact aşa cum ne iubim părinţii, tot aşa iubim România”, spune tânărul român care a petrecut mai mult de un deceniu în Marea Britanie. Apoi, argumentele sale se orientează spre sfera politicului… „Aţi văzut cât de mulţi români din Regatul Unit au votat la alegerile prezidenţiale. Şi 95% dintre ei l-au ales pe Iohannis, adică au ales o altă manieră de a face politică. Aceasta înseamnă că românilor stabiliţi aici le pasă de România”, concluzionează Constantin.

 

România, sărbătorită în străinătate

Sărbătorirea Zilei naţionale a României este mai vie atunci când românii se află pe meleagurile străinătăţii, departe de locurile natale, a observat Constantin Tănase în anii săi de „pribegie” pe tărâmul Marii Britanii.

„Ziua naţională se trăieşte mai intens în diaspora”, spune acesta cu convingere. „După ani de zile trăiţi în alte ţări, unii români se simt înstrăinaţi. Şi atunci, dacă se iveşte ocazia să participe la o astfel de sărbătoare, ei se entuziasmează, intrând de-a binele în spiritul românesc prin intermediul mâncării, a muzicii, a publicului şi a tradiţiilor. Apoi, intervine nostalgia, iar sentimentul de dragoste faţă de ţară se accentuează”, explică tânărul originar din România.

Totuşi, el recunoaşte că, în anii petrecuţi pe tărâm britanic, nu a simţit niciodată impulsul de a trăi „mai româneşte” în zilele de 1 decembrie, „aşa, de unul singur”… „Ziua naţională nu are o identitate foarte precisă… Deci, nu m-am gândit nicicând să sărbătoresc în mod special sau să fac de mâncare ceva specific, când eram singur. Pentru o persoană singură nu cred că ar merge… Toate acestea se pot întâmpla doar în sânul comunităţii. Şi cred că asemenea manifestări chiar trebuie cultivate”, mai adaugă Constantin.

 

De la bucurie, la supărare

Percepţia Zilei naţionale se schimbă total, lăsând loc supărării, pentru cei care se raportează la prezent.

„Lumea este total deprimată când se gândeşte la tot ce se întâmplă acum. România este o ţară care ne-a avortat pe toţi”, spune Constantin cu năduf. El aminteşte despre numeroşii săi conaţionali care îşi duc viaţa „în mizerie” în ţara natală sau despre cetăţenii României care au fost nevoiţi să ia drumul străinătăţii în căutarea unor condiţii de trei decente.

„Ce sentimente să ai? În afară de cei care iubesc aventura, cred că cei mai mulţi români aflaţi acum în alte ţări şi-ar dori să se întoarcă în România. Pentru ei, Ziua naţională poate naşte altfel de sentimente; simt supărare faţă de ţara lor. Ei văd în ziua de 1 decembrie un prilej potrivit pentru a răbufni… Îi văd pe alţii că trăiesc sărbătoarea cu emoţie, dar ei simt mai degrabă frustrare…”, crede Constantin Tănase.

————————————–

„Ziua naţională mă duce, întotdeauna, cu gândul acasă, la familie şi la cei pe care i-am lăsat acolo. De obicei o sărbătorim în weekendul cel mai apropiat de 1 decembrie gătind mâncăruri specific româneşti (sărmăluţe sau mititei). Programe româneşti de tv nu avem, deci nu prea putem să vedem cum sărbătoresc cei din ţară.”

Simion I., 35 de ani, român care trăieşte la Londra de şapte ani, împreună cu familia

————————————–

 

 

Singur de Ziua Naţională

 

„La mulţi ani, România! La mulţi ani, prieteni! La mulţi ani români de pretutindeni, oriunde v-aţi afla. De ziua României doresc tuturor românilor o zi minunată, sănătate, prosperitate, noroc şi mult bine.” Acesta este mesajul plin de însufleţire trimis în prima zi a lunii decembrie din 2013, prin SMS, tuturor cunoscuţilor, de Nelu, un român din Londra care munceşte de mai mulţi ani ca şi constructor pe şantierele din Marea Britanie. Şi totuşi, expeditorul acestei urări şi-a petrecut seara de 1 decembrie a anului trecut, singur, în camera sa închiriată din nordul capitalei britanice.

„În casa în care stau nu s-a întâmplat nimic în seara de 1 decembrie, anul trecut. Şi cred că nu o să se întâmple nici anul acesta”, spune Nelu cu dezamăgire. „Colegul meu cu care împart camera lucrează de noapte, aşa că ne vedem foarte rar. Iar ceilalţi români care locuiesc în aceeaşi clădire se retrag fiecare în camerele lor”, continuă explicaţia bărbatului căruia i-ar place să petreacă Ziua naţională, aici, în Marea Britanie, dar nu prea are cu cine.

De 1 decembrie, Nelu se mulţumeşte doar să urmărească la televizor programele în limba română pe care le recepţionează prin satelit şi să se gândească la familia sa, rămasă în România. De obicei, tristeţea sa este şi mai mare a doua zi, când află că alţi colegi de-ai lui de pe şantier, români de asemenea, au parte de o seară cu adevărat românească, la sfârşitul zilei de 1 decembrie, se mai destăinuie bărbatul, referindu-se la experienţa anilor trecuţi.

„I-am mai auzit pe alţii cum povesteau că au petrecut cu mici, cu bere, fiecare la casa lui. Aşa spuneau, pe şantier, alţi colegi, mai ales cei care stau în case unde locuiesc mai mulţi români, cu rude, cu prieteni”, a adăugat constructorul român din Londra.

————————————–

„23 august parcă avea o semnificaţie mai bogată decât 1 decembrie și era sărbătorită mai cu fast. Ziua naţională ar trebui sărbătorită cum se cuvine, nu doar cu fasole şi ciolan.”

Aurelia Bratu, 64 de ani, bunică venită din România să îşi ajute copiii la creşterea nepoţilor

————————————–

 

 

România, sărbătorită ieri şi azi

 

România a avut două „zile de naştere” de-a lungul istoriei ei moderne, dar românii au sărbătorit Ziua naţională în trei date diferite.

România s-a născut mai întâi, la 10 mai 1877, data adoptării declaraţiei de independenţă în Parlamentul de la Bucureşti. Apoi a existat momentul 1 decembrie 1918, ziua Marii Uniri a Principatelor Române.

Poporul român a sărbătorit Ziua naţională a României, pentru întâia oară, la 10 mai. Această zi reprezenta instaurarea monarhiei prin începutul domniei lui Carol I, în 1866 şi, mai târziu, momentul adoptării declaraţiei de independenţă din 1877. 10 mai a fost sărbătoarea tuturor românilor din 1867 până în 1947, vreme de opt decenii. În timpul celor 48 de ani de domnie a lui Carol I, celebrarea zilei de 10 mai era una fastuoasă, rămânând în amintire şi în consemnările istoricilor prin defilarea armatei, a elevilor şi studenţilor, a meşteşugarilor, negustorilor şi a primarilor din toate judeţele ţării. Aceştia din urmă purtau cu mândrie costume populare tradiţionale specifice zonei pe care o reprezentau. Întreaga manifestare avea loc în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Pe timpul regelui Ferdinand I, evenimentul şi-a mai pierdut din strălucire, iar pe vremea ultimului rege român, Mihai I, sărbătoarea a fost caracterizată de decenţa pe care o impunea războiul şi situaţia economică precară a ţării.

A doua dată istorică desemnată ca sărbătoare naţională a fost 23 august. Această zi s-a serbat în întreaga ţară timp de 40 de ani, începând din 1949, la puţin timp după preluarea puterii de către Partidul Muncitoresc Român. Momentul 23 august marca momentul întoarcerii armelor împotriva Germaniei şi începutul colaborării cu Aliaţii în anul 1944, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În acelaşi timp, pentru propaganda comunistă a vremii, Ziua naţională însemna „Ziua eliberării României de către glorioasa armată sovietică”.

În regimul comunist, participarea românilor la acţiunile prilejuite de sărbătorirea zilei de 23 august devenise o obligaţie. Stadioanele din întreaga ţară erau umplute până la refuz. Parade ample aveau loc cu participarea românilor de toate vârstele după ce cu toţii fuseseră înregimentaţi politic. În toate marile oraşe ale României aveau loc defilări la care luau parte deopotrivă „şoimii patriei”, „pionierii”, şi „oamenii muncii”.

În fine, 1 decembrie a devenit Ziua naţională a României în urma unei legi adoptate de Parlament la 31 iulie 1990. Această lege abroga precedenta hotărâre a Consiliului de Miniştri din 1949.

Un loc special în desfăşurarea celebrării l-a căpătat Alba Iulia, oraş cu o implicare aparte în istoricul Marii Uniri. Anual, numeroase personalităţi politice şi reprezentanţi ai autorităţilor, dar şi un număr mare de români simpli din întreaga ţară aleg Alba Iulia ca principalul punct de sărbătorire a Zilei naţionale. Evenimentele dedicate sărbătorii naţionale includ în prezent depuneri de jerbe, defilări, dansuri medievale, expoziţii ori spectacole de muzică populară şi concerte.

1 decembrie este ziua Marii Uniri a Principatelor Române care este sărbătorită şi în prezent de toţi românii, fie că aceştia se află în ţara natală sau sunt plecaţi prin lume.

 

————————————–

De ce iubesc România?

 

„De ce? Oare contează şi te întrebi vreodată de ce îţi iubeşti mama? O IUBESC. E ţara mea dragă, e pământul pe care m-am născut, e locul unde «să mor aş vrea (…) / acolo vreau eu să trăiesc». Când spun România, îmi saltă inima de bucurie…; cu ochiul minţii văd izvoarele cu apă limpede, câmpiile pline de flori, văd Carpaţii cu brazi mereu verzi, văd Dunărea şi Delta ce în iubita Mare Neagră se varsă ca un sfârşit de drum, văd satele cu căsuţe cochete şi oameni harnici, văd ospitalitatea şi sufletul cald al românilor. Când spun România, spun mamă dragă şi iubită și deşi sunt doar un «fiu» rătăcitor al ei, ştiu, simt, că şi ea mă iubeşte şi mă aşteaptă cu drag… Te iubesc, România :)! ❤”

Mesaj postat de Toma Ana pe reţeaua de socializare Facebook în cadrul campaniei „De ce iubesc România” lansată în 24 noiembrie de ProTV, Gândul, ProSport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax

 

„România, cât de mult mi-ar plăcea să-ţi spun: Te iubesc!, dar ai devenit ţara în care copiii mei nu se pot împlini, educa şi dezvolta ca oameni; ai devenit o ţară coruptă, condusă de oameni corupţi; o ţară în care Educaţia şi Sănătatea sunt la pământ; o ţară în care analfabeţii au mulţi bani în cont şi maşini luxoase, nimeni, nicio autoritate nu-i întreabă cum i-au produs; o ţară în care vezi tot mai mulţi oameni bolnavi, supăraţi, necăjiţi, fără speranţă; o ţară în care copiii şi bătrânii sunt lăsaţi să moară din nu ştiu ce motive meschine. Îmi pare rău, ţara mea, pentru capacitatea ta turistică neexploatată; pentru bogăţiile pământului tău vândute străinilor; pentru că ai tăi conducători vor să facă banii rapid, nu se gândesc pe termen lung; pentru pământul tău roditor… Îmi pare teribil de rău pentru că fie e lăsat în paragină, fie e vândut străinilor, să facă bani frumoşi pentru ţările lor, îmi pare rău pentru locuitorii tăi naivi şi majoritatea needucaţi, pe care nimeni nu are interesul să-i educe, pentru că nu ar mai putea fi manipulaţi. Îmi pare rău, ţara mea, şi pentru ţiganii tăi, care nu au nicio vină că au ajuns oaia neagră a Occidentului. Îmi pare rău că România va ajunge o ţară de bătrâni neputincioşi, pentru că tineretul o va părăsi. România, poate peste 20-30 de ani, dacă nimeni nu va face nimic să te scoată la lumină, n-o să mai fie ROMÂN SĂ-ŢI SPUNĂ: ROMÂNIA, TE IUBESC!”

Mesaj postat de Danciu Rendec Cristina Diana pe reţeaua de socializare Facebook în cadrul campaniei „De ce iubesc România” lansată în 24 noiembrie de ProTV, Gândul, ProSport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax

————————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!