Cum funcţionează „Prima Maşină”

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 7 noiembrie 2014

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care vor să cumpere cu credit un autoturism prin programul „Prima Maşină”, anunţat recent, trebuie să depună un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie. În cazul celor de peste 36 de ani, inclusiv, procentajul creşte la minimum 10%.

Potrivit proiectului de norme elaborate de Ministerul Finanţelor pentru implementarea acestui program, prin care statul garantează creditele, persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, inclusiv, la data aprobării creditului vor beneficia de o finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. Statul va garanta 50% din finanţarea acordată.

Persoanele cu vârsta de peste 36 ani, inclusiv, la data aprobării creditului vor beneficia de finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 90% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. În acest caz, statul va garanta 40% din finanţare.

Pentru a beneficia de garanţia acordată de stat, persoanele fizice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care: să facă dovada că autoturismul care va fi cumpărat este nou, este produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5, este cumpărat de la o firmă care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

De asemenea, cumpărătorul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă Full Casco fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi daună, şi să nu înstrăineze maşina pe toată durata de valabilitate a garanţiei.

Programul „Prima Maşină” va beneficia în acest an de un plafon total al garanţiilor de 50 milioane de lei.

Programul „Prima Maşină” a fost aprobat la mijlocul lunii octombrie de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, actul normativ indicând doar că preţul maxim al maşinii care poate fi astfel cumpărată este de 50.000 lei plus TVA.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!