CUM ÎMI GĂSESC PERECHE?

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 28 iulie 2014

Diaspora romaneasca_Cum imi gasesc pereche

Viaţa este cu mult mai uşoară în doi. Mai liniştită. Mai fericită. Doar că, din păcate, nu toţi au primit şansa minunată de a avea un umăr pe care să poată plânge în momentele grele, o mână pe care să o cuprindă când sunt fericiţi şi un suflet căruia să îi destăinuie cele mai aprinse dorinţe.

Preţul străinătăţii este plătit de multe ori în lacrimi, în dezamăgiri şi în neîncrederi de către românii care, din diferite motive, au fost, au ajuns sau sunt… singuri. Unii dintre ei îşi caută jumătatea în fiecare persoană nouă pe care o întâlnesc, alţii, mai comozi, aşteaptă să răsară dragostea la fereastra lor şi ultimii, dar nu cei din urmă, sunt românii care au trecut prin relaţii ce le-au lăsat cicatrici adânci în inimă şi care, oricât de mult şi-ar dori, nu mai reuşesc să le vindece.

 

 

Străinătatea… nu e pentru doi

 

Cea mai mare greutate a străinătăţii pare a fi pentru mulţi români din Anglia, dar şi de peste tot din lume, singurătatea. Atârnă greu, greu de tot de inimile tuturor celor care au ajuns să respire aer englezesc singuri, divorţaţi, despărţiţi, cu sufletul înjumătăţit sau care s-au trezit aici, deodată, fără Ea sau fără El. Poveştile lor sunt unele triste, pentru că se pare că doar cei mai norocoşi au avut şansa să îşi schimbe statutul de singuratic. Restul, de 90%, încă speră să întâlnească… omul sufletului lor. Din păcate, spun cei care adorm cu această dorinţă, în străinătate… e foarte greu.

 

Făt-Frumos… există. Doar în poveşti

Să recunoaştem, să lăsăm orgoliul deoparte… oricine pe lumea aceasta îşi doreşte să fie într-o relaţie. Să iubească şi să fie iubit. Doar că iubirea acesta după care tânjim cu toţii pare a fi din ce în ce mai greu de prins. Deseori pare intangibilă… poate chiar pe cale de dispariţie. Şi poate este cu atât mai grav să auzi aceste cuvinte rostite de o tânără de 32 de ani, care ar trebuie să fie măcar îndrăgostită de speranţa că într-o bună zi… soarele va răsări şi pe strada ei. Cami a plecat din România în urmă cu şapte ani. A locuit în Italia, apoi în Spania şi de cinci ani este în Londra. A realizat mai multe decât ar fi putut realiza în ţară. Este mândră de asta, dar este singură. Şi asta umbreşte deseori zâmbetul său…

„Nu ştiu unde este problema… dar nu am reuşit în ultimii ani să întâlnesc pe cineva cu care să simt că pot construi ceva. Oamenii se schimbă atunci când ajung în străinătate, mai ales românii noştri. Englezii sunt greu de înţeles din multe puncte de vedere, iar restul străinilor… par aşa de străini de noi, românii. În primii ani de când am ajuns aici, am crezut şi am avut neîncetat speranţa că, în multitudinea aceasta de oameni, îmi va fi mie greu să aleg pe cineva… dar, de unde… se pare că nici nu am avut de unde alege. Am avut câteva relaţii, dar niciuna serioasă. Şi nu din cauza mea, pentru că eu m-am zbătut ca lucrurile să meargă, am făcut compromisuri, am lăsat de la mine şi, din păcate, s-au dovedit a fi timp pierdut. E greu să găseşti pe cineva aici. Românii cu şcoală şi educaţi sunt rari şi se învârt poate în alte cercuri inaccesibile mie, iar restul, fără să jignesc pe nimeni, mi se par limitaţi şi foarte neserioşi. De câteva ori mi s-a întâmplat să cunosc pe cineva, pe internet sau prin intermediul unei cunoştinţe, care să îmi placă, cel puţin la prima vedere. Am stabilit o întâlnire şi exact pe ultima sută de metri, adică înainte cu o oră sau cu două de a ne vedea, anulau tot. Din motive puerile, uneori chiar inventate… ori nu se simţeau bine, ori prietenul cel mai bun are o problemă gravă, ori erau obosiţi. Dacă îmi suna telefonul în ziua întâlnirii… deja ştiam cursul. Sau, şi mai grav, veneau la întâlniri cu pantalonii pe care îi purtau şi la muncă. Ceea ce mi se pare, cu tot respectul pentru cei care muncesc în construcţii, de-a dreptul de neiertat. Şi uite aşa, după ce mă aranjam şi îmi cumpăram o rochie sau o pereche de pantofi noi pentru întâlnire… ajungeam să fiu lăsată cu ochii în soare, sau să fiu eu cea care nu ştie cum să fugă mai repede. Mai şi plângeam în drum spre casă… dar uşor-uşor m-am lecuit şi am refuzat o vreme să mai ies la întâlniri”, ne spune Cami despre încercările sale de a fi fericită alături de un conaţional.

————————————–

„În ziua de astăzi, din păcate, nu mai există romantism. Totul se rezumă la pat… şi atât. Noi, fetele singure, încă mai purtăm în suflete speranţa că îl vom întâlni pe Făt-Frumos, însă am ajuns la concluzia că… ori nu există, ori, dacă există, e deja luat. Şi nu ne rămâne decât să aşteptăm minuni.”

Cami, 32 de ani

————————————–

 

O încercare englezească

În urmă cu un an de zile, Cami a întâlnit întâmplător un englez. O prietenă comună le-a făcut cunoştinţă şi povesteşte că a acceptat să meargă la o întâlnire cu britanicul… mai mult de curiozitate.

„Voiam să văd cum gândeşte un englez şi cum se poartă şi ce îşi doreşte de la o relaţie, mai ales că părea un om copt la minte, la cei 37 de ani ai săi. M-a fascinat la început… era atent, nu întârzia, vorbeam mult, râdeam mult, avea un simţ al umorului extraordinar. Nu era chipeş, dar toate aceste lucruri m-au făcut să îmi placă foarte mult de el. Aveam şi multe lucruri în comun, ne plăceau aceleaşi locuri, acelaşi gen de mâncare, ne întâlneam în locuri noi, îi plăcea să descoperim, călătorise foarte mult în lume şi îmi povestea despre locurile unde îmi doream să ajung şi eu… Dar nu a durat prea mult toată adierea aceasta drăgăstoasă. Am început uşor-uşor să îi descopăr şi părţile negative… de multe ori era destul de neatent cu el, poate neîngrijit, şi lucrul peste care nu am putut trece a fost faptul că era dependent de prietenii săi. Dependent de prieteni, la 37 de ani? Dacă ne întâlneam de cinci ori într-o săptămână, de trei-patru ori mă invita în locurile unde mergea cu prietenii. Nu ştiu dacă era tocmai ok… pentru că noi ne vedeam doar de două luni de zile. Nu mă simţeam niciodată confortabil. Ei aveau glumele lor, vorbeau despre ale lor şi mă simţeam în plus. Uneori îmi era mai bine dacă rămâneam singură în casă decât dacă aş fi ieşit cu ei… Am încercat să îi explic, dar nu a înţeles. Şi asta fost… doar o altă experienţă. Pe care nu o regret.”

————————————–

„Din cauza acestor dezamăgiri cred că acum am devenit raţională, mult prea raţională. Parcă nu mai aleg cu inima, ci doar cu mintea. Şi ajung la o întâlnire abia după ce mă asigur că persoana merită… E greu să întreţii o relaţie în zilele noastre. Şi cred că şi străinătatea este de vină…”

Cami, 32 de ani

————————————–

 

 

Fetele bune, fetele rele

 

Florin a ajuns singur în Londra în urmă cu opt ani de zile. La fel de singur este şi astăzi, chiar dacă, în tot acest timp, s-a străduit şi şi-a dorit nespus de mult să întâlnească pe cineva cu care să îşi împartă viaţa. Ultima relaţie de care îşi aminteşte cu drag a început în România. Acolo a şi rămas. Londra i-a adus de toate, dar numai dragoste nu, spune tânărul de 38 de ani, care crede că salvarea lui spre familia pe care o visează ar veni din România.

„Munca foarte multă, stresul şi faptul că nu ai cu cine şi unde să ieşi… cred că acestea sunt principalele piedici ale românilor care sunt în căutarea jumătăţii. Cel puţin, în cazul meu, sunt sigur că acestea sunt motivele. De când am ajuns aici muncesc foarte mult. De dimineaţa până seara. Viaţa din Londra nu îţi permite să îţi iei liber atunci când doreşti. Munca aduce după ea şi stresul. Şi dacă mai pun la socoteală şi faptul că toţi prietenii mei au rămas în ţară, iar aici nu am nici timp şi nici curajul să mă împrietenesc cu cineva, atunci iată încă un motiv pentru care sunt singur. Dacă nu ieşi foarte mult, nu ai cum să întâlneşti… Mai mult decât atât, eu cred în vorba aceea că fetele bune sunt luate deja de băieţii răi… aşa că nouă, băieţilor buni, ne rămâne doar să alegem dintre fetele rele”, mai în glumă, mai în serios, aşa vorbeşte tânărul din Bistriţa despre viaţa sentimentală care i-a fost pusă la încercare de multe ori.

Deşi îşi doreşte să se îndrăgostească, parcă nu prea are de cine, ne povesteşte tânărul. Ultimele sale experienţe i-au lăsat un gust amar…

„Toate româncele cu care am ajuns să mă întâlnesc s-au dovedit a fi materialiste. Dar toate. Unele m-au întrebat din prima unde lucrez, ce maşină conduc şi ce salariu am… Păi, ce părere să îmi fac eu de o astfel de fată… Nu am simţit-o pe niciuna că ar vrea să vorbească despre orice altceva care să nu aibă legătură cu banii. Cred că multora li se schimbă mentalitatea în momentul în care traversează Canalul Mânecii. Se transformă, pur şi simplu. Devin pretenţioase, cu nasul pe sus şi au o atitudine de «şefe». Vorbesc din punctul meu de vedere, pentru că în ultimii cinci ani numai peste astfel de persoane am dat. Trei luni de zile, atât am reuşit să stau cu o fată… şi m-am chinuit să ating recordul acesta. Voia să mănânce numai la restaurant, îmi cerea cadouri, se supăra dacă nu îi cumpăram ceva. Trebuia tot timpul să am ceva pentru ea… şi nu am mai rezistat. De un an de zile, de când nişte amici foarte buni pe care i-am cunoscut aici s-au întors în ţară… nu am mai avut cu cine să ies, deci nici nu am mai întâlnit nicio fată. Nu ştiu dacă e mai bine sau mai rău, dar nici nu vreau să mă leg la cap fără să mă doară. Am ajuns la concluzia că dacă o fi să fie vreodată şi să întâlnesc persoana potrivită pentru mine, se va întâmpla… pe stradă, în autobuz, în metrou. Nu vreau să mai disper…”, spune tânărul de 38 de ani.

————————————–

„Colegii mai fac glume pe seama mea şi îmi spun că ar fi bine să îmi găsesc o englezoaică… dar nici nu se pune problema de aşa ceva. Eu nu beau alcool… şi aici fetele cam beau… Ar fi culmea, eu, ca bărbat, să am grijă de o femeie care are astfel de înclinaţii. Nici nu mă gândesc…”

Florin, 38 de ani

————————————–

 

 

Când verigheta dispare peste noapte

 

Soţia, familia, copiii, căsătoria au devenit parcă nesemnificative pentru mulţi dintre românii care confundă străinătatea cu libertatea. Odată ce ajung pe meleaguri străine îşi strigă statutul de oameni singuri pe toate site-urile de socializare. Îşi scot verigheta de pe deget şi trăiesc ca şi cum ar fi burlaci dintotdeauna. Mai rău este că unii chiar ajung să îşi creadă propriile invenţii. Din ce în ce mai multe românce se plâng că au întâlnit astfel de persoane care, pe lângă faptul că îţi ascund adevăratul statut, îşi mai ascund şi soţiile şi uneori chiar copiii rămaşi în ţară. M.V. este una dintre româncele care a trăit pe pielea ei două astfel de experienţe.

„L-am întâlnit pe un site de socializare, avea fotografii doar cu el, la statut avea trecut Single şi posta mereu anunţuri… Cine vrea să iasă la o cafea în weekend… sau… unde mergeţi vineri seară, haideţi în club… cum se poartă acum. Şi aşa am intrat în vorbă cu el. Ne-am întâlnit, am discutat, avea nişte discursuri extrem de fluide, nicio clipă nu am suspectat ceva… pentru că nu am avut niciun motiv să bănuiesc că poate ar minţi cu ceva. Părea un om foarte bun la suflet, cu dorinţa de a-şi întemeia o familie… Zicea mereu cât de mult îşi doreşte să aibă un copil… dar în realitate, avea doi. Şi era şi foarte însurat. Au trecut şase luni de zile de relaţie… până în ziua în care am primit un telefon de la soţia lui… care m-a luat la întrebări şi la înjurături… Am crezut că intru în pământ de ruşine… Nu credeam că mi se întâmplă tocmai mie. Am avut puterea să îi explic femeii tot… dar era normal să nu mă înţeleagă”, povesteşte cu lacrimi în ochi tânăra.

————————————–

„Cred că voi rămâne cu astfel de sechele toată viaţa, pentru că a trecut un an de zile de atunci şi încă sunt şocată… aproape că nu îmi mai doresc să mă întâlnesc cu cineva. În special pentru că prietena mea a trecut prin aceeaşi experienţă de curând. Aveţi grijă cu cine vă întâlniţi… investigaţi tot ce puteţi înainte de a merge mai departe. Străinătatea ia minţile multora…”

M.V., despre românii care sunt însuraţi în ţară, dar se dau drept singuri în străinătate

————————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

8 pareri la “CUM ÎMI GĂSESC PERECHE?”

  1. eusebyu Spune:

    elegant 42 ani din romania doresc doamna matura din uniunea europeana pentr relatie serioasa excl aventuara..sau materilaismul…tf meu 0764701582 eusebiu…dragostea nu are varsta sau pozitie ci efect ……………………………..

  2. suciu nicu adrian Spune:

    In legatura cu domnisoara cami :inka mai exista persoane la care se astepta ea

  3. suciu nicu adrian Spune:

    Cami dak vrei sa vorbim ma poti contacta pe facebook.te astept dak doresti si am onoarea de a te cunoaste

  4. cornel Spune:

    Buna sunt disponibil si foarte nerabdator sa cunosc pe cineva sunt de 6 luni aici si ma gandeam sa parasesc tara asta doar ca nu am pe cineva cu mine aici (07879928316 ) \

  5. Toni Spune:

    London ma numesc Tony am 34 doresc a cunoaste o domnisoara pentru ami petrece timpul liber Facebook meu e Rosie Anton vb mai multe pe fkb pwp

  6. Toni Spune:

    Rosu Anton scuze

  7. Toni Spune:

    Facebook sorry

  8. Anton Spune:

    Ma numesc anton am 34 anii doresc a cunoaste perechia pentru a am petrece timpul liber Facebook meu e rosu Anton doresc siriozitate pwp dulce

Spune-ti si tu parerea!