Cum îți dai seama când hormonii tăi au luat-o razna?

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 21 noiembrie 2014

Echilibrul hormonal este esențial pentru starea de bine, însă prea puțini dintre noi ne bucurăm de acest echilibru, hormonii noștri luând-o razna fără ca măcar să bănuim.

Iată cinci semne care arată că hormonii tăi au luat-o razna:

 

Oboseala

Este firesc să te simți obosit dacă ai muncit mult peste program, dacă ai dormit doar patru ore pe noapte. Însă dacă activitatea profesională nu este mai încărcată decât de obicei și apuci să dormi opt ore pe noapte, dar te cuprinde oboseala pe parcursul zile, se prea poate să suferi de un dezechilibru hormonal. Fluctuațiile în apetit, creșterea sau scăderea în greutatea corporală și tulburări la nivel intestinal sunt asociate oboselii apărute pe fondul dezechilibrului hormonal, fiind adesea semnul unei tiroide leneșe.

 

Modificări la nivelul pielii

Un coș apărut din an în Paște nu ar trebui să te îngrijoreze, dar dacă constați brusc, că în decursul a câteva zile tenul tău s-a umplut de coșuri, mai mult, că acestea nu vor să treacă nici după o săptămână, se prea poate să suferi de un dezechilibru hormonal. Acneea la adulți indică o suprasecreție de testosteron.

 

Pilozitate crescută

Dacă constați că părul începe să-ți crească în zonele nedorite mai repede decât de obicei sau chiar că ți-au ieșit fire prin locuri unde nu aveai deloc, ar fi bine să consulți un medic pentru evaluarea nivelului de testosteron.

 

Menstruație neregulată

Menstruația neregulată sau chiar lipsa ei pe o perioadă de câteva luni (amenoree) pot fi rezultatul mai multor factori, de la stres la probleme de tiroidă, de la niveluri scăzute de estrogen la sindromul ovarului polichistic. Dacă menstruația neregulată este asociată și cu creșterea în greutate și cu apariția firelor de păr în zone nedorite, atunci prezinți tot mai multe semnale că suferi de un dezechilibru hormonal.

 

Bufeuri nocturne

Deși este răcoare în cameră, tu te trezești leoarcă de transpirație? Se prea poate să suferi de un nivel prea jos de estrogen în corp, problemă care apare în perioada de premenopauză.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!