Cum să devii angajatul pe care noul tău şef îl aştepta!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Resurse joburi pe data 10 februarie 2016

uk-la-munca-colegi-noi

Gata! Ai trecut interviul de angajare cu brio şi eşti chemat la muncă. Dar greul încă nu s-a terminat, pentru că în primele zile de muncă trebuie să demonstrezi cu vârf şi îndesat că motivele pentru care ai fost selectat sunt corecte. În plus, ar fi extraordinar dacă ai putea să impresionezi nu numai pe şeful tău direct, dar şi pe noii tăi colegi. Sunt câteva lucruri pe care le poţi face în mod conştient pentru a atrage „energiile pozitive” asupra ta.

Prima zi la muncă nu se uită. Probabil că tremurai de emoţie. Dar nesiguranţa dispare atunci când ştii ce ai de făcut, când te duci pregătit.

Ar putea fi tentant ca în prima zi de muncă să fii pasiv, în condiţiile în care, de regulă, nu ţi se dau imediat responsabilităţi, ci ţi se face un tur în cadrul organizaţiei, ţi se dau instrucţiuni şi explicaţii, ţi se face cunoştinţă cu noii tăi colegi etc. Dar ar fi o greşeală să procedezi astfel. Este mult mai bine să fii proactiv, pentru că prima ta zi la muncă dă tonul relaţiei dintre tine şi cei cu care interacţionezi. Dar ce-nseamnă să fii proactiv?

 

Fii pregătit cu un set de întrebări

Chiar dacă în prima zi de muncă ai foarte mult „de ascultat”, totuşi, atunci când este necesar, ai putea şi chiar ar trebui să pui întrebări. Asftel poţi demonstra că eşti interesat de activitate şi că ai o dorinţă puternică de a învăţa.

Este bine ca înainte de a te prezenta la muncă să îţi faci o listă cu întrebări potenţiale pentru fiecare tip de coleg, din management, resurse umane etc.

 

Cine eşti tu? Poţi reda în câteva cuvinte lucrurile esenţiale?

Este posibil ca în prima zi de muncă să cunoşti multă lume la muncă. Ei bine, noii tăi colegi vor vrea să ştie ce-i cu tine, unde ai mai lucrat înainte, care ar fi atribuţiile tale la noul loc de muncă şi alte detalii despre tine care ar fi relevante. Dacă ai acoperi toate aceste chestiuni într-un discurs concis de 30 de secunde, pe care să-l pregăteşti dinainte, ar fi un plus.

 

Nu întârzia la muncă

De fapt, ar fi bine ca în prima zi de muncă să urmăreşti să soseşti cu un sfert de oră sau chiar mai bine înainte de ora la care ai fost chemat pentru că niciodată nu poţi să ştii ce obstacole se ivesc pe un traseu nou. Dar nu intra la muncă dacă ajungi mai devreme, ci prezintă-te la ora exactă.

 

Fii pe fază la relaţiile dintre colegi

Este important să descoperi mersul „politicii de birou” încă din prima zi de muncă. Pentru a face faţă la un loc de muncă, dar mai ales pentru a avansa, nu este îndeajuns să te înţelegi bine cu colegii tăi, ci este necesar să te asociezi cu „anumiţi” colegi. În orice comunitate vor exista „bisericuţe”, iar unele au trecere mai mare la management decât altele.

Aşadar, fii cu ochii larg deschişi şi urmăreşte care este ierarhia poziţională din organizaţia din care acum faci şi tu parte. Nu este chiar simplu să determini cine influenţează pe cine, dar trebuie să încerci.

 

Când eşti relaxat, treaba merge mai bine

Atâta timp cât ai venit pregătit şi ştii ce-ai de făcut nu are sens să te stresezi. Şi, din moment ce te-ai prezentat la muncă odihnit, fără să întârzii, n-ai de ce să fii neliniştit.

 

Zâmbetul înmoaie inimile

Nu uita că ai obţinut locul de muncă pe care îl căutai. Profită de acest lucru şi bucură-te. Vizibil! Zâmbeşte când îţi întâlneşti noii colegi, pentru că prima impresie contează. Strânge-le mâna şi explică-le cât de fericit şi emoţionat eşti că te afli acolo. Colegii îşi vor aminti de acest lucru când se vor gândi la tine. De asemenea, arată-te interesat de ei şi de munca lor.

 

Vestimentaţia, în ton cu… colegii

Nu vrei să fii în dezacord cu restul colegilor, astfel că nu strică să întrebi dinainte care este codul vestimentar la locul de muncă. Iar, dacă nu ştii cum stau lucrurile, încearcă să te îmbraci cât mai conservativ.

 

Nu fi timid!

Încearcă să îi saluţi pe toţi cei pe care îi întâlneşti. Un „hello” sau „hi” ar putea fi de ajuns. Iar dacă reuşeşti să intri în discuţii cu cât mai multă lume, arăţi că eşti o persoană abordabilă şi prietenoasă, eşti de milioane.

Poţi intra foarte uşor în discuţie cu oricine de la muncă întrebându-l despre ceva legat de muncă – unde se ţin dosarele, unde se află toaleta sau care este biroul managerului. Dacă eşti invitat să serveşti prânzul cu noul tău şef şi / sau cu colegii, nu refuza, chiar dacă ţi-ai pregătit pachetul de-acasă.

Încearcă totodată să stabileşti o prietenie cu cineva de la muncă. Dar, orice ai face, nu te forţa prea tare, pentru că se vede, iar rezultatele vor fi tocmai pe dos.

 

Ascultă şi observă

În primele zile trebuie să asculţi şi iarăşi să asculţi. Nu are sens să articulezi opinii categorice. Trebuie doar să fii prietenos, să zâmbeşti şi să asculţi.

Trebuie să afli care sunt obiectivele conducerii şi ale colegilor, ale departamentului, care sunt proiectele principale, care sunt priorităţile. Dacă este prea multă informaţie, fă-ţi notiţe.

 

Fii energic

Atitudinea şi stilul tău de lucru vor fi analizate cel mai atent în primele zile de muncă. Toţi îşi doresc să lucreze cu persoane energice şi înflăcărate; de ce n-ai proiecta tu o asemenea imagine?

 

Află ce vrea şeful tău de la tine

În prima zi de muncă angajatorul îţi va prezenta o descriere a postului cu responsabilităţile aferente, în scris sau verbal. Chiar şi aşa, este posibil să fie şi alte responsabilităţi implicite, de care este bine să afli cât mai devreme.

 

Nerespectarea regulilor nescrise

Află ce se întâmplă în organizaţie, cu curăţenia, la bucătărie sau la vestiare, pentru că nu vrei să iriţi nici un coleg noi din prima zi. Află care sunt aceste rutine şi respectă-le.

 

Nu ai nevoie de telefonul mobil în prima zi

Pune-ţi mobilul pe „silent”. În prima zi vrei să fii la muncă 100%.

 

Fii rezervat

Chiar dacă de multe ori primele impresii sunt corecte, nu te hazarda să tragi concluzii definitive. Fii deschis la orice. S-ar putea ca locul de muncă să te îngrozească de-a binelea, însă nu este momentul în prima zi să iei decizii pripite.

 

Fă-te disponibil şefului

Chiar dacă pare un lucru evident, în prima zi de muncă poţi foarte uşor să te aglomerezi cu chestiuni administrative sau alte îndeletniciri, astfel încât, mai ales în asemenea condiţii, a crea o primă impresie directă în faţa şefului nu este de lepădat. Aşadar, ia contact cu şeful tău în câteva rânduri de-a lungul zilei.

 

Fii pozitiv la plecarea de la muncă

Când pleci acasă, încercă să ai o atitudine pozitivă, chiar dacă, reconstituind ziua, realizezi că nu prea ţi-a ieşit totul ca la carte. Măcar ai venit la muncă pregătit şi ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă. De altfel, urmează a doua zi de muncă, deci ai în continuare ocazia de a-ţi dovedi ţie şi colegilor tăi de ce eşti în stare.

Şi nu te gând că tu, de fapt, nu eşti aşa, că nu prea-ţi place să socializezi pentru că eşti timid, că nu prea-ţi pasă de activitatea organizaţiei şi de noii tăi colegi. Ei bine, nu trebuie să te consideri impostor, pentru că ai ocazia, în faţa acestor noi colegi, să te schimbi, să arăţi noilor tăi colegi că, pe termen lung tu chiar eşti conform cu imaginea pe care ai proiectat-o în prima zi de muncă.

Autor articol: Cristian Enache
Etichete: , , , , , ,

Comentarii

O parere la “Cum să devii angajatul pe care noul tău şef îl aştepta!”

  1. Am ramas impresiobata! Spune:

    Buna ziua!
    Sunt interesat de serviciu in Londra.
    Sunt in Londra si doresc sa-mi gasesc de munca.
    Domenii de activitate: sofer categiria B, constructii sau alte servicii.
    E-mail: minnefmettt@gmail.com
    E-mail: minnefmet@gmail.com
    Tel. : 00447404968694
    Nume: Dortu Trifon

Spune-ti si tu parerea!