Cum scăpăm de rosul unghiilor?

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 10 martie 2014

Femeile care au ajuns la maturitate și încă își rod unghiile, sunt conștiente că nu le poate face absolut niciun bine. Iată cum să scapi de acest obicei supărător.

Dacă îți rozi unghiile, vei încerca unul sau mai multe dintre următoarele inconveniente tare deranjante:

  • poți risca răspândirea microbilor pe față și în zona gurii;
  • poți face infecții la degete;
  • dinții ți se tocesc inegal și se sensibilizează;
  • unghiile au tendința de a se exfolia, cuticulele au „frănjurei”, iar mâinile noastre, în loc să arate ca ale unei femei în toată regula, arată ca ale unei fetițe neastâmpărate.

Acest tic apare în special când ești agitată sau plictisită și, în cel mai rău caz, atunci când suferi de o tulburare obsesivo-compulsivă (ar trebui să apelezi la un psihoterapeut). Pentru a scăpa de acest obicei, iată câteva metode care te-ar putea ajuta:

Dă-ți unghiile cu un strat de lac amar (vei evita să le mai apropii de gură). De asemenea, poți încerca și cu ojă colorată. Nu poți purta peste tot cu tine dizolvantul de lac, așa că te vei abține să le mai rozi, din motiv pur inestetic.

Fă-ți manichiura cât mai des. Dacă vei cheltui o sumă de bani constant pe manichiură, vei fi mai puțin tentată să le rozi.

Păstrează-ți unghiile cât mai scurte, așa nu vei avea prea multă unghie de ronțăit.

Încearcă să folosești o brățară de cauciuc la mână și de fiecare dată când simți nevoia să pui mâna la gură, plesnește-te peste încheietură cu ea. Sună ciudat tare dar, în timp, sigur va avea efect.


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!