Cum se formează pietrele la rinichi?

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 27 martie 2015

durere-rinichi

Pietrele la rinichi, denumite ştiinţific calculi renali, sunt depozite solide de minerale sau de cristale care se acumulează în tractul urinar. Substanţele din care se formează aceste „pietre” includ calciu, oxalaţi, cistină, xanthină, fosfat şi acid uric. Cele mai frecvente pietre sunt formate din calciu în combinaţie cu oxalaţi sau cu fosfat. Formarea lor se numeşte litiază renală sau nephrolitiază, iar apariţia de pietre pe tractul urinar se numeşte urolitiază.

Pietrele la rinichi sunt de 3 ori mai frecvente la bărbaţi decât la femei. Mai mult, statisticile arată că 60% dintre cei care fac pietre la rinichi o dată, fac şi a doua oară în interval de 10 ani.

Tractul urinar este format din rinichi, uretere, vezică urinară şi uretră. Rinichii filtrează sângele şi elimină din acesta reziduuri rezultate din arderile metabolice şi excesul de apă, menţinând totodată echilibrul acidităţii sângelui. Aceste reziduuri sunt transportate în urină. De la rinichi, urina este transportată prin nişte tuburi subţiri, numite uretere, la vezica urinară. Aceasta este asemănătoare unui balon triunghiular, cu pereţi elastici. Urina este eliminată din vezică prin uretră. Atunci când reziduurile filtrate nu sunt dizolvate în urină, ele rămân în rinichi sub forma unor cristale microscopice. În timp, aceste cristale cresc în dimensiuni şi, dacă nu sunt dizolvate (fie pentru că sunt în cantitate mai mare decât ar fi normal, fie pentru că apa din corp este insuficientă şi nu se formează destulă urină ca să le spele), se pot transforma în pietre, devenind suficient de mari pentru a bloca unele traiecte urinare.

 

Factori favorizanţi

Factorii care favorizează apariţia de pietre la rinichi includ ingerarea unei cantităţi prea reduse de lichide, exerciţii fizice excesive însoţite de scăderea cantităţii de apă eliminată prin urină, deshidratarea sau eliminarea apei din organism prin diaree cronică, medicamentele care provoacă creşterea nivelului de acid uric (hiperuricemie), anumite suplimente nutritive pe bază de calciu (printre care aşa-numitul „calciu din corali”, când nu este însoţit de o cantitate suficientă de apă), dieta bazată pe anumite alimente (carne, spanac, cacao, piper, alune şi ceai), guta şi supradoza de vitamina D (intoxicaţia cu vitamina D).

Alţi factori favorizanţi pentru formarea de pietre la rinichi includ dezechilibrele de minerale, cum ar fi hipercalcemia (nivel prea ridicat de calciu), hipernatremia (nivel prea ridicat de sodiu), hipocitraturia (nivel prea scăzut de citraţi), infecţiile tractului urinar, hipertiroidismul şi hiperparatiroidismul, cistinuria (o dezordine metabolică ereditară), hiperoxaluria (primară şi enterică), hiperuricosuria şi altele.

 

Simptome

Durerea dată de pietrele la rinichi este violentă, surdă, cvasipermanentă în şale, spre exterior. Când omul îşi schimbă poziţia se modifică şi durerea. Aceasta apare brusc, este o durere foarte ascuţită, destul de persistentă, nu trece şi revine. Durerea provocată de pietrele la rinichi răspunde şi în zona burţii. Dacă se mişcă piatra pe traseul renourinar, se mută şi durerea tot mai în faţă şi tot mai jos, urmând traseul ureterului, adică al canalului ce duce urina la vezica urinară.

Bolnavul este agitat, are greţuri uneori şi varsă. Piatra la rinichi în plină mişcare dureroasă îl obligă să urineze des.

 

Diagnosticare

Medicii pot diagnostica piatra la rinichi punându-vă întrebări despre simptome şi prin examinare fizică. Pentru a confirma diagnosticul şi pentru a obţine informaţii suplimentare privind mărimea şi localizarea pietrei pot fi necesare şi alte investigaţii: ecografie, radiografie, analize de sânge şi urină. Acestea din urmă ajută la detectarea oricărei substanţe anormale care ar putea provoca formarea de pietre la rinichi. Medicul mai poate decide scanarea sistemului urinar, folosind o investigaţie cu raze X, numită IVP („intravenous pyelogram”). Rezultatele acestor teste ajută la stabilirea tratamentului adecvat.

 

Tratament  

De cele mai multe ori nu este necesară intervenţia chirurgicală. Tratamentul uzual include hidratarea (pacienţilor li se recomandă, uneori, să consume între 2 şi 4 l de lichide zilnic, cu condiţia să nu fie hipertensivi, caz în care sunt necesare precauţii speciale) şi tratamentul împotriva durerii. Dacă există infecţii urinare conexe, se impune tratamentul cu antibiotice. Dacă piatra nu este eliminată, pot fi necesare proceduri speciale, la recomandarea medicului specialist urolog. De asemenea, doctorul vă va recomanda să faceţi în aşa fel încât, chiar dacă pietrele sunt eliminate natural, să le recuperaţi (folosind un borcan sau o sită) şi să le duceţi la un laborator urologic pentru a fi analizate. Ştiind din ce au fost formate, medicul va putea să vă spună cauza care a dus la formarea pietrelor şi cum poate fi evitată formarea lor în viitor. De asemenea, medicul vă poate cere să colectaţi urina pentru teste timp de 24 de ore de la eliminarea pietrei.

La sfatul medicului, puteţi aplica şi alte metode de tratament: anumite ceaiuri (printre care ceaiul din cozi de cireşe şi cel de mătase de porumb), o dietă bazată pe citrice. Acupunctura dă uneori rezultate foarte bune în astfel de cazuri, prin stimularea activităţii rinichilor (stimularea eliminării apei). Citraţii, magneziul şi pirofosfatul, substanţe care există în mod normal în urină, ajută la dizolvarea pietrelor la rinichi.

Pentru prevenirea formării pietrelor la rinichi, doctorul poate prescrie anumite medicamente, unele cu rol în controlul acidităţii urinei, altele cu rol diuretic şi de reducere a eliminării de calciu, cistină etc. Pentru pietrele cauzate de infecţii, prima modalitate de prevenire este evitarea apariţiei în urină a bacteriilor care provoacă infecţiile.

La scoaterea prin operaţie a pietrelor la rinichi se recurge, ca ultimă opţiune, atunci când celelalte metode nu au avut efect sau nu pot fi aplicate. În special, chirurgia este necesară când piatra nu este eliminată într-un interval rezonabil şi provoacă dureri constante, când este prea mare pentru a fi eliminată sau este prinsă într-un loc dificil, când blochează curgerea urinei, când provoacă mereu infecţii ale tractului urinar sau când răneşte ţesutul rinichiului sau provoacă sângerări constante. Până de curând, intervenţiile chirurgicale necesare pentru eliminarea unei pietre erau foarte dureroase şi necesitau o perioadă de recuperare de 4-6 săptămâni. În prezent, metodele de tratament au evoluat substanţial şi multe dintre ele nu mai necesită intervenţii chirurgicale majore. Acum pietrele pot fi sparte sau extrase prin metode nedureroase, după care recuperarea se face în numai câteva zile.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!