Cum sunt distribuite salariile în România

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 13 mai 2016

muncitori25

Doi din trei salariați din România câștigă mai puțin de 1.700 de lei lunar (380 de euro net), în condițiile în care România nu reușește să atragă investiții cu valoare adăugată mare care să ofere locuri de muncă bine plătite.

Doar 34.000 de angajați câștigă peste 10.000 de lei net pe lună, 400.000 între 3.000 și 10.000 de lei net pe lună, iar restul de 4 milioane sub 3.000 de lei, arată datele de la Ministerul Muncii obținute de Ziarul Financiar și preluate de Mediafax.

Distribuția salariaților în funcție de nivelul salariilor este un indicator urmărit de toate departamentele de marketing din companii pentru a-și ajusta ofertele.

„Nu atât inegalitatea distribuției veniturilor este problema, cât productivitatea, pentru că productivitatea redusă este dată de faptul că avem prea puțin capital în țară. Ne lipsește o politică pe termen lung de atragere și menținere a investițiilor, pentru că politicile pe termen scurt ne-au adus în această situație”, a spus Radu Nechita, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

„Soluția pentru creșterea salariilor mici constă în creșterea productivității, însă pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să se creeze condiții pentru atragerea și pentru formarea de capital, nu hăituind supermarketurile că fac profit sau hăituind micii investitori cu multe controale de la ANAF ori prin discursuri de tipul «nu ne vindem țara»“, a adăugat el.

El a afirmat că, până în prezent, salariile angajaților români au crescut cel mai mult în domenii precum servicii financiare, IT sau extracția petrolului (acestea fiind, în mod tradițional, sectoarele unde angajații au cele mai mari salarii din economie), adică exact în ariile „conectate la piața mondială“.

 

Discrepanță majoră

 Structura salariaților pe categorii de venituri ilustrează o discrepanță majoră pe piața muncii din România, în care foarte mulți salariați câștigă foarte puțin și foarte puțini salariați au venituri mari, mai arată analiza Ziarului Financiar.

Astfel, circa 44% dintre angajații români au venituri de sub 1.000 de lei net pe lună (adică peste 2 milioane de salariați), iar 28% câștigă între 1.000 și 1.700 de lei net pe lună (adică peste 1,3 milioane de persoane).

Totodată, aproape un sfert (23% dintre angajați, adică 1,1 milioane de persoane) câștigă între 1.700 și 4.000 de lei net pe lună, în timp ce 5% dintre salariații români (adică circa 250.000 de oameni) câștigă peste 4.000 de lei net pe lună.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!