Cum sunt investiţi banii din pensiile private

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 29 mai 2014

pensii private

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au câştigat aproape trei miliarde de lei din plasamentele realizate în perioada mai 2008 – mai 2014 şi au ajuns la active de 15,46 miliarde de lei (3,47 miliarde de euro), potrivit datelor asociaţiei de profil (APAPR).

„În cei 6 ani de la lansare (20 mai 2008 – n.r.), fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la un număr total de participanţi de 6,15 milioane, cu două milioane mai mult decât cei 4,15 milioane de la start. În prezent, circa 3,7 milioane dintre aceştia primesc contribuţii în mod regulat, lună de lună, în conturile lor individuale de pensii. De la startul sistemului şi până în prezent, sistemul s-a consolidat printr-o serie de fuziuni, care au redus numărul fondurilor de la 18 la 8”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) remis Mediafax.

În perioada mai 2008 – mai 2014, fondurile de Pilon II au primit în administrare de la participanţi (prin intermediul Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Casei de Pensii Sectoriale a MApN) contribuţii în sumă totală de 12,49 miliarde de lei.

„Prin investirea acestor resurse financiare, fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active nete de 15,46 miliarde de lei, generând astfel un câştig net pentru participanţi în valoare de aproape trei miliarde de lei în şase ani de administrare efectivă (nivelul acestui câştig este net de toate comisioanele de administrare)”, se mai spune în comunicat.

În perioada analizată, Pilonul II a înregistrat un randament mediu anual de 11,2% (calculat conform standardelor internaţionale).

 

Titluri de stat şi acţiuni

„În prezent, fondurile de pensii private obligatorii investesc aproximativ 95% din toţi aceşti bani în România, investiţiile peste hotare fiind de numai 5%. Două treimi din portofolii reprezintă titluri de stat, circa 16% sunt acţiuni listate, iar restul alte obligaţiuni, depozite bancare, fonduri mutuale şi altele. Fondurile de Pilon II deţin titluri de stat ale României în valoare de peste 10 miliarde de lei, reprezentând circa 10% din valoarea emisiunilor în circulaţie”, se arată în comunicat.

Din activele nete de 15,45 miliarde de lei, peste două miliarde de lei sunt în prezent investiţi direct în 35 de companii româneşti listate pe Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB).

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!