Curățenie la Pandurii

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 12 mai 2014

533 petre grigorasEvoluţia slabă din returul campionatului a stricat atmosfera la echipa olteană, iar conducerea clubului vrea să renunţe la vară la mai mulţi jucători. Antrenorul Petre Grigoraş are mână liberă din partea conducerii administrative să decidă ce fotbalişti vor continua şi sezonul viitor la Târgu Jiu. 

Patru fotbalişti îşi vor termina în vară contractul cu Pandurii, aceștia fiind Iulian Mamele, Alex dos Santos, Maximiliano Giusti și Distefano.

Din cei patru, cele mai mari şanse să continue la Târgu Jiu din sezonul viitor le are atacantul argentinian, Maximiliano Giusti. El a semnat un contract până în vară, cu opţiune de prelungire pentru alte două sezoane, iar oltenii vor trebui să achite 100.000 de euro în schimbul unui transfer definitiv. „În vară vor fi modificări la nivelul lotului, sunt câţiva jucători care îşi vor termina contractele”, a declarat preşedintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu, punând deja punct speculațiilor pe această temă.

Conducerea clubului vrea să întinerească masiv lotul pentru sezonul viitor, iar din acest motiv a fost readus la echipă Petre Grigoraş. Fostul tehnician al CFR-ului este recunoscut pentru faptul că lucrează foarte bine cu fotbaliştii tineri și că preferă acest lucru. De asemenea, bugetul clubului nu va depăşi mai mult de 6 milioane de euro. Motivul pentru care bugetul va fi mult mai mic faţă de actualul sezon este ratarea calificării în cupele europene şi clasarea pe un loc mult mai modest în Liga I, plus problemele financiare de care clubul încă nu a scăpat.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!