Daily Mail: „Numărul românilor fără adăpost s-a triplat!”

Articol publicat in sectiunea UK, despre români pe data 3 iulie 2014

Daily Mail este din nou cu ochii pe români. Jurnaliştii cotidianului britanic scriu că numărul cetăţenilor români fără adăpost care dorm pe străzile din centrul capitalei britanice s-a triplat în ultimele luni, de când au fost ridicate restricţiile. Totodată, mai spun aceştia, şi numărul românilor arestaţi s-a ridicat la 2.000 în ultimele două luni şi jumătate. În urma acestor cifre, consiliul Westminster va discuta cu Ministerul de Interne în vederea rezolvării situaţiei, se mai arată în Daily Mail.

Săptămâna trecută, aproximativ 20 de cerșetori români și-ar fi instalat tabere în jurul Marble Arch și Hyde Park. Cei care locuiesc în apropiere au declarat că vagabonzii se spală în fântânile arteziene din zonă, aruncă gunoiul pe unde apucă și chiar își fac nevoile în public, potrivit cotidianului britanic.

Un parlamentar conservator pentru Westminster, Mark Field, cere guvernului să ia măsuri urgent.

————————————–

Românii au dreptul să vină în această țară și știu că mulți au venit pentru a se angaja și a-și plăti taxele. Însă este inacceptabilă creșterea numărului celor care dorm sub cerul liber pe străzile capitalei noastre și trebuie să existemăsuri urgente pentru a ne asigura că aceștia sunt trimiși înapoi în România.

Mark Field

————————————–

Chiar dacă cele mai recente cifre date de Biroul Național de Statistică au arătat că numărul românilor și bulgarilor din Marea Britanie a scăzut după 1 ianuarie, Daily Mail nu renunţă la ideea invaziei. Conform unui raport al Consiliului Westminster, numărul românilor fără adăpost din centrul Londrei ar fi crescut de la 20, în luna ianuarie, la 59 luna trecută. Acest lucru s-a întâmplat deşi, în conformitate cu legislația introdusă la începutul acestui an, cetățenii UE care nu pot prezenta un motiv întemeiat de a fi în Marea Britanie, cum ar fi un loc de muncă, sunt pasibili să fie deportați în țările de origine, cu interdicția de a intra un an în Regatul Unit.

Liderul Consiliului Westminster, Philippa Roe, a declarat că a vrut să ia măsuri mai stricte, însă nu a avut cum din cauza reglementărilor UE.

În altă ordine de idei, jurnaliştii de la The Guardian au scris într-un articol publicat în urmă cu câteva zile că autoritățile britanice se confruntă cu o adevărată criză a persoanelor fără adăpost. La nivelul întregii țări, ar exista peste 115.000 de oameni care dorm în stradă, cu 26% mai mulți decât anul trecut.

Potrivit The Guardian, în Londra există mai mult de 6.400 de persoane fără adăpost, ceea ce înseamnă că cei 59 de români numărați de Daily Mail sunt doar o picătură într-un lac.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!